Meta tags:
description= un blog despre acele momente pe care ai vrea să le prelungești într-o eternitate, dar și despre momente de încercare;
Headings (most frequently used words):
de, cinefil, recomandări, au, cu, colorate, în, bucurii, revelațiile, haine, noi, și, revelații, sepia, urare, mamei, lui, reflecțiile, prietenii, bloggeri, despre, pentru, arta, 2022, pe, 10, iarnă, ani, să, într, toamnă, 2025, vară, 2024, mamă, prin, mulți, remedios, varo, către, toți, fost, îi, un, momente, care, iunie, mele, mama, primăvară, alte, amintiri, din, pa, la, lăuntric, pisici, bea, sau, recomandare, visătorului, stă, bine, visul, pesare, da, vinci, tărâmul, hypnos, clipe, reverie, blog, acele, ai, vrea, le, prelungești, eternitate, dar, încercare, interviu, fata, locuiește, tablouri, urări, paște, mărțișoarele, lungul, timpului, comemorând, rămas, bun, tata, întrebări, fundal, turcoaz, copilăria, adolescența, anne, stokes, colecția, ei, creaturi, fantastice, sălbatice, 11, mfc, margaretei, sterian, michael, cheval, văzut, ochii, prietenilor, mei, copilului, vostru, biciclim, navigăm, împreună, 44, vânătoare, stele, ora, dirigenție, 43, văzută, ochi, copii, 2023, sărbătoresc, blogging, articol, 42, fabuloasă, rob, gonsalves, nu, ceai, mussolini, 41, reînvățăm, numărăm, artistul, octavio, ocampo, vacanța, 40, seara, crăciun, 39, ați, ascunselea, magritte, minune, petrecută, zi, marți, 13, 38, pot, fi, lebedele, surori, gemene, elefanții, 37, numele, alint, ale, pisicilor, noastre, 36, 35, văzduh, până, adâncuri, invențiile, aberații, 34, totuși, ce, zâmbea, mona, lisa, 33, mâțe, motani, cotoi, makoto, muramatsu, 32, întemnițat, închisoarea, dragostei, rugăminte, 31, prințesa, balon, vă, vorbește, tonitza, replici, 30, cui, pasă, artă, vineri, după, amiază, soare, 2021, 29, binecuvântați, dragă, 28, cărți, titluri, frumoase, 27, articolele, urmărește, blogul, email, omuleți, faini, blogroll, comentarii, recente,
Text of the page (most frequently used words):
care (447), aici (284), mai (256), pentru (222), din (216), sursa (185), foto (182), lui (139), când (129), #despre (120), fost (118), roximoronica (107), publicat (102), comments (98), mea (97), mama (95), dar (95), cum (70), ani (68), după (66), 2022 (63), într (63), foarte (63), avut (63), îmi (61), mult (59), sunt (57), dacă (57), mine (56), prin (54), mare (52), artă (50), dintre (50), mele (48), tot (47), cele (47), mamei (46), noi (46), multe (44), sau (44), meu (43), azi (43), este (43), iar (42), făcut (41), așa (41), asta (41), două (40), era (39), timp (38), văzut (38), doamna (36), cel (35), poate (35), copii (35), 2023 (35), 2024 (35), etichetat (35), prietena (35), această (34), are (34), colorate (34), film (34), revelații (33), cea (33), face (33), ale (32), fără (32), trei (32), domnul (32), doar (32), reflecții (31), filme (31), 2025 (31), chiar (31), câteva (31), acest (30), acum (30), arta (30), până (30), martie (30), una (30), oameni (29), aprilie (29), februarie (29), decât (29), unde (29), acesta (28), revelațiile (28), 2021 (28), cinefil (27), prima (27), unei (27), niște (27), voi (27), ziua (26), avea (26), felul (26), împreună (26), spus (26), cei (26), cât (26), atât (26), iunie (25), spre (25), decembrie (25), moment (25), unul (25), clipe (24), recomandări (24), ianuarie (24), aveam (24), bine (23), viața (23), copiilor (23), septembrie (23), câte (23), pisici (22), încă (22), octombrie (22), 2020 (22), reverie (21), ales (21), toate (21), casă (21), cuvinte (21), filmul (21), dumnezeu (21), acasă (21), își (21), primit (21), fie (21), dată (21), lor (21), articolul (21), parte (21), sepia (20), celor (20), cărți (20), vizionare (20), bucurii (20), momentul (20), ele (20), fiecare (20), zile (20), micuț (19), mici (19), noiembrie (19), august (19), găsit (19), lumea (19), înainte (19), trecut (18), sale (18), cartea (18), kotik (18), flori (18), alte (18), iulie (18), plăcută (18), bucuria (18), fac (18), dat (18), atunci (18), doi (18), oferit (18), noastre (18), unui (17), momente (17), fata (17), bucurie (17), realizat (17), vedea (17), vine (17), amintit (17), început (17), venit (17), ori (17), văd (17), mulțumesc (17), vezi (16), frumoase (16), carte (16), reflecțiile (16), frumos (16), mari (16), 2017 (16), urmă (16), loc (16), prea (16), faptul (16), apoi (16), copiii (16), aceea (16), între (16), domnului (15), către (15), tonitza (15), biserica (15), timpul (15), anul (15), 2019 (15), bucurat (15), luni (15), original (15), toți (15), mei (14), the (14), vlad (14), doamnă (14), 2018 (14), propun (14), luat (14), vor (14), rămas (14), față (14), lucru (14), precum (14), toată (14), eram (14), stokes (14), copil (13), tata (13), sufletul (13), nouă (13), mulți (13), nou (13), spune (13), spital (13), oră (13), numele (13), căci (13), aceasta (13), băiatul (13), dragon (13), urări (12), mod (12), tablou (12), ceva (12), tablouri (12), părintele (12), italian (12), doamne (12), vinci (12), minune (12), multă (12), leonardo (12), ceai (12), ceea (12), 2026 (12), avându (12), mamă (12), aceste (12), răspuns (12), principale (12), bun (12), sfârșit (12), pot (12), astfel (12), vrut (12), scriu (12), doresc (12), putea (12), ora (12), vreo (12), mereu (12), vrea (12), urare (11), patru (11), fel (11), dragi (11), animale (11), stat (11), bună (11), nimic (11), crăciun (11), haine (11), stări (11), sufletești (11), aflat (11), întrebări (11), peste (11), ajuns (11), mie (11), spun (11), întreb (11), plăcut (11), erau (11), rolurile (11), printre (11), mers (11), sper (11), aproape (11), reușit (11), blog (10), șibel (10), engleză (10), nectarie (10), remedios (10), ochii (10), monet (10), pimen (10), cinci (10), 2014 (10), același (10), pelicula (10), altă (10), jean (10), decis (10), anume (10), cumpărat (10), picturile (10), povestit (10), trec (10), centru (10), puțin (10), deși (10), doamnei (10), acea (10), spunea (10), frumoasă (10), trebuie (10), site (9), deja (9), vorbesc (9), vara (9), luna (9), teatru (9), varo (9), pisicile (9), pisicilor (9), citit (9), pictură (9), italiană (9), grădina (9), copilăria (9), personală (9), lună (9), cap (9), dedicat (9), fantastice (9), motiv (9), imediat (9), abia (9), descoperit (9), prietenele (9), realizate (9), obicei (9), aceeași (9), data (9), lecție (9), lungul (9), fața (9), întrebat (9), adesea (9), locuri (9), rog (9), prietenă (9), altfel (9), întâlnit (9), articol (9), simțit (9), mic (9), schimb (9), dorit (9), rugat (9), fiind (9), tuturor (8), shakespeare (8), toamna (8), apă (8), amintiri (8), alt (8), cer (8), oraș (8), dragă (8), privit (8), tatăl (8), singură (8), lume (8), sincronicitate (8), magritte (8), dintr (8), nicolae (8), des (8), viață (8), imagine (8), jocul (8), fetița (8), luca (8), copilărie (8), scris (8), ultima (8), acolo (8), proiect (8), momentele (8), greu (8), pisică (8), prietenii (8), minte (8), minute (8), puteți (8), minunate (8), fetiță (8), arăt (8), picturi (8), pare (8), nașterea (8), privind (8), ați (8), uncategorized (8), reproduc (8), totuși (8), noastră (8), nici (8), intrat (8), stăpâna (8), orice (8), adus (8), numai (8), doua (8), împlinit (8), acestea (8), gândit (8), lângă (8), întrebarea (8), scrie (7), vise (7), arcimboldo (7), iași (7), timpului (7), totul (7), unor (7), lea (7), primăvara (7), pictura (7), aur (7), personaje (7), desene (7), fotografie (7), murmurica (7), moș (7), marea (7), lemurica (7), ești (7), invențiile (7), icoana (7), zeffirelli (7), florile (7), artist (7), atelierul (7), artiști (7), 2011 (7), putut (7), veți (7), rău (7), primăvară (7), uit (7), datorită (7), partea (7), iarnă (7), orele (7), răspunde (7), artistul (7), vară (7), știe (7), fiu (7), alături (7), lucrul (7), urma (7), propus (7), rândul (7), prietenei (7), mică (7), încât (7), text (7), vedem (7), mână (7), minunat (7), formă (7), acel (7), mussolini (7), cunoscut (7), întâmplat (7), zilnic (7), uneori (7), vremea (7), facă (7), asemenea (7), arhivă (7), merge (7), anne (7), suntem (7), com (6), email (6), comentariile (6), cont (6), îngerii (6), stele (6), gândul (6), ochi (6), unicornul (6), minții (6), prințesa (6), primul (6), prieteni (6), povestea (6), piesa (6), pesare (6), personaj (6), orașul (6), oamenii (6), minuni (6), muzică (6), siluana (6), irina (6), locuiește (6), soare (6), desen (6), părintelui (6), somn (6), camera (6), balon (6), atelier (6), premiul (6), vreme (6), postez (6), lucruri (6), destul (6), zilele (6), știi (6), cazul (6), primite (6), întâlnirea (6), pun (6), vârstă (6), felicitări (6), așezat (6), pregătesc (6), prezentarea (6), familie (6), plecat (6), seama (6), joacă (6), astăzi (6), văzând (6), amintește (6), pauză (6), bloggeri (6), lecția (6), țin (6), activitățile (6), lăsat (6), legate (6), sub (6), legată (6), ăsta (6), tabloul (6), fapt (6), suflet (6), tablourile (6), oară (6), paralel (6), idei (6), domniei (6), invit (6), regulă (6), documentarul (6), său (6), ținut (6), oferi (6), artistului (6), însă (6), persoane (6), vede (6), draga (6), dirigenție (6), sfârșitul (6), făcea (6), plăcea (6), creaturi (6), înțeles (6), wordpress (5), nume (5), celorlalți (5), suzana (5), istorie (5), istoria (5), artei (5), https (5), dan (5), poems (5), ascor (5), visul (5), urmează (5), unicorn (5), zbor (5), tom (5), stea (5), starea (5), suferința (5), john (5), citate (5), românia (5), realitate (5), rafael (5), povești (5), unirii (5), fată (5), poezie (5), pierre (5), întreagă (5), persoană (5), nevoie (5), icoană (5), oglinzi (5), octavio (5), ocampo (5), magie (5), muzeul (5), motanul (5), mihail (5), eminescu (5), michelangelo (5), michael (5), mersul (5), maria (5), margareta (5), nistor (5), interviu (5), iașul (5), alb (5), fete (5), festivalul (5), experiența (5), profesor (5), animat (5), daruri (5), cărțile (5), handmade (5), vieții (5), golia (5), claude (5), bucurești (5), alexandru (5), activități (5), protagoniști (5), propria (5), listă (5), iată (5), regizat (5), avem (5), petrecut (5), vreau (5), probabil (5), felicitările (5), bolii (5), imensă (5), poți (5), învăța (5), noua (5), trecută (5), minunată (5), mâna (5), brațele (5), inițial (5), ultimele (5), voastre (5), lucrări (5), ofer (5), pictor (5), director (5), activitatea (5), privește (5), personajele (5), cred (5), învățat (5), intru (5), pasiunea (5), numit (5), băieți (5), urmăriți (5), română (5), ies (5), grele (5), petrec (5), ajutat (5), impresionat (5), lucrurile (5), bucur (5), devenit (5), naturii (5), devreme (5), biserică (5), discuția (5), șase (5), dau (5), textul (5), cutie (5), trebui (5), știu (5), inima (5), părere (5), șapte (5), powerpoint (5), regizorul (5), regia (5), ore (5), continuat (5), ajunge (5), inspirate (5), fotografii (5), iau (5), vorbit (5), copilul (5), măcar (5), reprezentată (5), veche (5), dorința (5), recunoaște (5), bilet (5), rămâne (5), cândva (5), lasă (5), aceștia (5), albe (5), facem (5), tramvaiul (5), fim (5), unele (5), cine (5), plâns (5), târziu (5), acele (5), țară (5), știam (5), simboluri (5), artistei (5), telefon (5), comentarii (4), vorbește (4), corect (4), turner (4), voluntar (4), poezii (4), vocea (4), stă (4), van (4), victor (4), vasilică (4), varna (4), urechi (4), singurătate (4), ghid (4), dicționar (4), plin (4), obiecte (4), frumusețe (4), album (4), moon (4), creierul (4), sărbători (4), sergiu (4), grapă (4), secolul (4), scrierea (4), salvador (4), dali (4), sala (4), gonsalves (4), recunoștință (4), pădurea (4), andrew (4), hunting (4), omul (4), fructe (4), număr (4), sfântului (4), noapte (4), hristos (4), natură (4), vie (4), mărțișoare (4), mănăstirea (4), mihai (4), prinț (4), makoto (4), muramatsu (4), jacob (4), iisus (4), iarna (4), hobby (4), uri (4), franco (4), cezar (4), fosta (4), copaci (4), omului (4), cannes (4), evanghelia (4), donatello (4), licornă (4), david (4), călătorie (4), vânătoare (4), dragostea (4), tine (4), ceilalți (4), maniere (4), calea (4), cireșe (4), casa (4), calitate (4), school (4), altădată (4), ateneul (4), ieșean (4), 2016 (4), annie (4), swynnerton (4), stermin (4), învață (4), after (4), călători (4), 2013 (4), articolele (4), anului (4), spatele (4), adun (4), plus (4), postare (4), gândeam (4), aștept (4), dezvălui (4), grădină (4), claritate (4), narcisa (4), povestește (4), surpriza (4), ciuda (4), vecină (4), aduce (4), afară (4), serialul (4), don (4), matteo (4), învăț (4), printr (4), mămică (4), murmu (4), doriți (4), alți (4), ajutorul (4), place (4), dus (4), link (4), spovedit (4), alta (4), brațe (4), ascultam (4), iertare (4), surpriză (4), serie (4), ton (4), detalii (4), aștepta (4), nostru (4), real (4), unii (4), pictorului (4), femei (4), departe (4), odată (4), numeroase (4), cărții (4), anterioare (4), dragii (4), desenul (4), știți (4), deloc (4), maicii (4), relația (4), citiți (4), sănătate (4), primele (4), oferite (4), net (4), dea (4), așadar (4), acelei (4), prietene (4), spunem (4), următoare (4), săptămână (4), diana (4), întâmplător (4), părut (4), drept (4), privesc (4), gratuit (4), comice (4), astea (4), cam (4), merită (4), aripi (4), mâncat (4), expoziția (4), viitor (4), celelalte (4), realizată (4), drag (4), suzanei (4), amândouă (4), realizez (4), drăguț (4), isoscel (4), coada (4), pisica (4), fetițe (4), dumneavoastră (4), altele (4), uitat (4), obișnuit (4), mergem (4), vină (4), librărie (4), ateneu (4), preferate (4), lacrimi (4), trimis (4), cinema (4), înseamnă (4), evenimente (4), locuiesc (4), dumneaei (4), auzit (4), citatelor (4), participa (4), toamnă (4), scurtă (4), niciodată (4), locul (4), afla (4), stare (4), bune (4), voia (4), clipă (4), jos (4), creat (4), mărțișor (4), pune (4), iasă (4), forme (4), acești (4), cartier (4), motanii (4), ubirea (4), perioadă (4), vadă (4), școală (4), ambele (4), voie (4), citat (4), frig (4), spuneam (4), altul (4), parcă (4), vorba (4), desenează (4), câțiva (4), dirigintă (4), clasa (4), ține (4), artistă (4), poznaș (4), copilăriei (4), propriu (4), exclamat (4), părea (4), mov (4), dragonii (4), darul (4), răspunsul (4), vederea (4), inorog (4), dragonul (4), foc (4), asupra (4), simt (4), plimbare (4), enorm (4), ascult (4), pantaloni (4), nana (4), vreun (4), ajută (4), poată (4), poftiți (4), freziile (4), alătură (3), paște (3), petru (3), laura (3), punct (3), http (3), blogul (3), click (3), art (3), ștefan (3), william (3), mâini (3), voluntariat (3), calul (3), posibil (3), rădescu (3), vizită (3), carpaccio (3), visătorului (3), gogh (3), nizovtsev (3), verde (3), vasile (3), podul (3), veac (3), pat (3), pahar (3), turistic (3), poveste (3), fantastic (3), serios (3), răbdare (3), iubirii (3), sânge (3), pierduți (3), jucării (3), ninja (3), stelele (3), lunii (3), soarele (3), singur (3), sfântul (3), oglindă (3), sania (3), război (3), rugăciuni (3), rugăciune (3), rob (3), robert (3), republica (3), moldova (3), renașterea (3), păsări (3), dosoftei (3), psihologie (3), nuntă (3), prof (3), petre (3), poveștile (3), portret (3), femeie (3), poemul (3), ileana (3), piața (3), pete (3), paris (3), palme (3), palatul (3), culturii (3), planetă (3), melodie (3), octavian (3), obiceiuri (3), frumoși (3), schimbă (3), intermediul (3), muzica (3), preferată (3), muntele (3), motănel (3), mona (3), lisa (3), miercurea (3), micul (3), cheval (3), mărgele (3), melon (3), mame (3), maica (3), marele (3), madona (3), putere (3), limba (3), libertate (3), lecții (3), jurnal (3), jupiter (3), joc (3), iubire (3), papilelor (3), gustative (3), odinioară (3), cântecul (3), animalelor (3), gheorghe (3), frumoasa (3), soție (3), fram (3), ursul (3), polar (3), fluture (3), firicel (3), amélie (3), fizică (3), durerea (3), anca (3), dincolo (3), cățeluș (3), călătoriile (3), gulliver (3), cursul (3), curs (3), realizați (3), conferința (3), claudiu (3), bleonț (3), deschide (3), gata (3), cerul (3), puternic (3), pas (3), castelul (3), colorat (3), carmen (3), olteanu (3), cadouri (3), bomboane (3), blogger (3), bibliotecă (3), biblia (3), săpun (3), louisa (3), animația (3), animalele (3), alex (3), citi (3), feminine (3), 2015 (3), urmări (3), nominalizat (3), dominique (3), 1991 (3), jeunet (3), titluri (3), continua (3), stil (3), pace (3), împărtășesc (3), context (3), războiul (3), cumva (3), mâine (3), legat (3), ghiocei (3), inspirat (3), crearea (3), interesante (3), suciu (3), plină (3), tematica (3), găsirea (3), cărui (3), ascultat (3), modest (3), dorm (3), vineri (3), atins (3), puiuților (3), îngrijiți (3), ultimul (3), computerul (3), felicitarea (3), minunatele (3), noștri (3), trezit (3), noaptea (3), cătălin (3), șerpișorul (3), mesajul (3), mânuța (3), șir (3), rar (3), savurat (3), interpretată (3), voiam (3), lăuntric (3), elevă (3), zece (3), palatului (3), căruia (3), prezint (3), portretele (3), chipul (3), trece (3), află (3), pictorul (3), făceau (3), privindu (3), important (3), treptat (3), aflu (3), dispoziție (3), niciun (3), premii (3), ennio (3), replici (3), recunosc (3), răspund (3), titlul (3), numărul (3), întâlnesc (3), japonez (3), legătură (3), încep (3), poartă (3), desenului (3), vin (3), însoțită (3), special (3), încerc (3), copilului (3), firesc (3), întâmplă (3), micuții (3), las (3), vizita (3), adevărat (3), deschid (3), încercare (3), treilea (3), așteptam (3), cerut (3), întrebările (3), imaginat (3), voluntariatul (3), reluat (3), vreodată (3), conștientă (3), roșii (3), făceam (3), amintire (3), arătat (3), proporții (3), mămica (3), carmina (3), burana (3), fiorii (3), lungă (3), dobândit (3), permis (3), liniștit (3), băiat (3), ideea (3), ajuta (3), arăta (3), versiunea (3), renascentist (3), recomand (3), atâtea (3), public (3), filmele (3), krzysztof (3), cauza (3), îndurat (3), înflorit (3), doream (3), extraordinară (3), citesc (3), depresia (3), dorințe (3), împărtășit (3), lucrările (3), doarmă (3), lemu (3), imagini (3), ofere (3), fetiței (3), manieră (3), regizată (3), drum (3), încântată (3), gratuite (3), aleargă (3), conving (3), văzusem (3), amintirea (3), actorul (3), împlinească (3), mărturisit (3), bucura (3), deoarece (3), botanică (3), stau (3), cappuccino (3), sfatul (3), porumbel (3), poze (3), frumusețea (3), fusese (3), participat (3), aniversarea (3), însoțite (3), iconițe (3), icoane (3), deschis (3), tânăr (3), având (3), diferit (3), buzunar (3), sugerat (3), aleg (3), vedere (3), sporirea (3), petrecută (3), surprinde (3), seara (3), leave (3), comment (3), animație (3), peter (3), totală (3), trăiește (3), perioada (3), dragul (3), anilor (3), personajul (3), biletul (3), exercițiu (3), lemn (3), întreabă (3), mâncare (3), întâmplare (3), înalte (3), mănâncă (3), așază (3), cineva (3), atenția (3), capul (3), dulap (3), există (3), numită (3), clasele (3), purtat (3), natura (3), scenă (3), deschisă (3), duc (3), necesar (3), purta (3), amuzat (3), respectiv (3), atentă (3), fix (3), pictoriței (3), picturilor (3), adaugă (3), existe (3), elevilor (3), exact (3), cuprinde (3), nimeni (3), pagină (3), amintesc (3), ieri (3), profesoară (3), editura (3), apare (3), construit (3), încredere (3), alcătuit (3), acestui (3), rânduri (3), condus (3), rochie (3), semne (3), înmormântare (3), însoțească (3), captivă (3), obișnuia (3), păstra (3), fiindcă (3), norocul (3), îmblânzi (3), făpturi (3), sălbatice (3), diferența (3), corn (3), fantastică (3), confuzia (3), animalul (3), întrebare (3), aflăm (3), unicorni (3), pierdut (3), dragoni (3), creatură (3), repede (3), exemplu (3), aspectul (3), păstrez (3), zeci (3), inspirația (3), băiețelul (3), primită (3), sfaturi (3), bunica (3), culoare (3), descopăr (3), indiferent (3), vis (3), prins (3), umbrelă (3), hainele (3), aveau (3), ascultând (3), alții (3), pericolul (3), colinde (3), îți (3), stoicism (3), experiență (3), simți (3), buni (3), alese (3), chiriașii (3), alteori (3), operele (3), obligatoriu (2), abonat (2), abonează (2), abonați (2), thomas (2), one (2), day (2), olivia (2), mircea (2), luminița (2), armonie (2), călin (2), baban (2), cristina (2), adrian (2), daddy (2), mântuire (2), școala (2), zâne (2), zâmbete (2), zambile (2), vrăjitorul (2), autoportret (2), volume (2), vocația (2), vittore (2), vincent (2), viitorul (2), omenirii (2), veronica (2), lupu (2), universitate (2), prețioase (2), umor (2), tăticule (2), tăcerea (2), imaginilor (2), truli (2), del (2), trecerea (2), sleep (2), this (2), beautiful (2), hodgkinson (2), libertatea (2), cui (2), little (2), multiple (2), test (2), termină (2), național (2), talpalarii (2), limbajul (2), copilași (2), suveniruri (2), efect (2), sine (2), steve (2), 100 (2), steaua (2), grație (2), flow (2), somnul (2), sir (2), millais (2), simpatia (2), sfânta (2), parascheva (2), sense (2), sight (2), mașini (2), sanie (2), rusia (2), rugăciunea (2), talent (2), rené (2), renoir (2), regină (2), regina (2), reclamă (2), caesar (2), păsările (2), păr (2), picioare (2), savatie (2), baștovoi (2), părinte (2), psihoterapeutul (2), proverbul (2), proiectul (2), costum (2), preot (2), predispoziția (2), sandu (2), iașului (2), frunze (2), portretul (2), chinezesc (2), poeți (2), poezia (2), poetă (2), sfert (2), poeme (2), mobil (2), ploiești (2), plantele (2), principesă (2), piccoli (2), prețioasă (2), hârtie (2), peștișorul (2), monstrului (2), revonkorpi (2), pescari (2), pozitive (2), animate (2), pelerin (2), propriul (2), rus (2), acestuia (2), poveștii (2), paula (2), seling (2), paradisul (2), papa (2), roznovanu (2), oscar (2), ong (2), gândurile (2), culori (2), tip (2), anamorfotice (2), floare (2), expoziție (2), bișoc (2), octav (2), zăpadă (2), fețe (2), noul (2), schimbi (2), armstrong (2), navigatori (2), ierarhi (2), înot (2), mămuca (2), dragoste (2), virgulă (2), motive (2), încălțat (2), motani (2), monstru (2), orașului (2), monahia (2), sfintei (2), mitropolitul (2), mimesis (2), sadoveanu (2), fericire (2), metamorfoza (2), mașinile (2), marquez (2), mark (2), mangalia (2), lumină (2), sixtină (2), blaga (2), liceu (2), chat (2), turistice (2), legenda (2), laur (2), lalele (2), origami (2), lady (2), domnesc (2), kornél (2), mundruczó (2), knight (2), jocuri (2), cunoaștere (2), petrov (2), must (2), irène (2), ion (2), mitican (2), ioana (2), emoțională (2), inimă (2), iluzii (2), optice (2), iertarea (2), holden (2), harta (2), gutui (2), grădinari (2), giverny (2), gramatică (2), giuseppe (2), gemene (2), fierar (2), petrescu (2), fotbal (2), uliță (2), redevin (2), florența (2), finlanda (2), internațional (2), fericit (2), fereastra (2), teologie (2), facultate (2), socială (2), ioan (2), eugen (2), durău (2), făptură (2), înaripată (2), duetul (2), atribuit (2), rossini (2), dorul (2), cană (2), emil (2), dirijorul (2), dinții (2), dimineața (2), dedicația (2), gabriel (2), ortodoxe (2), călător (2), norilor (2), câine (2), cuvânt (2), cuvintele (2), formator (2), comunicare (2), croitorul (2), dame (2), copăcei (2), constanța (2), constantin (2), comoara (2), lumii (2), conan (2), doyle (2), salvare (2), clubul (2), cucuteni (2), gavriil (2), ceașca (2), catedrala (2), carul (2), adulți (2), carne (2), interiorul (2), pietre (2), candidați (2), canada (2), bărbat (2), nea (2), bufniță (2), brățara (2), ciocolată (2), bobo (2), burlăcianu (2), bărboi (2), biblioteca (2), bani (2), balcicul (2), baba (2), văzului (2), vacanță (2), asociația (2), dancer (2), arthur (2), acvatice (2), betiluna (2), dora (2), minodora (2), ștefănescu (2), alecsandri (2), adulții (2), adolescentă (2), ada (2), milea (2), adâncul (2), apelor (2), cânta (2), dansa (2), urmărește (2), adresa (2), articole (2), semnată (2), regizor (2), responsabil (2), minunatul (2), numește (2), obținut (2), limbă (2), pinon (2), neagră (2), mănăstire (2), george (2), investim (2), louis (2), black (2), mother (2), and (2), mărțișorul (2), michel (2), 2009 (2), gândi (2), vorbă (2), păcat (2), nimănui (2), activităților (2), deocamdată (2), biblie (2), hugo (2), valorific (2), scrisă (2), personale (2), modul (2), uitându (2), emisiuni (2), invitată (2), weekend (2), volo (2), lua (2), vizitează (2), cumpărate (2), preț (2), disney (2), cățel (2), memrise (2), nivelul (2), devine (2), domeniilor (2), cunoașterii (2), limbi (2), străine (2), murmuricăi (2), nucșoara (2), ascultați (2), dați (2), probleme (2), serviciu (2), virtuale (2), josan (2), debutul (2), pandemiei (2), citisem (2), românească (2), miracolul (2), tekir (2), cameră (2), întâi (2), manifestă (2), afecțiunea (2), recomandat (2), prietenelor (2), războiului (2), curaj (2), bucuriile (2), viitoare (2), reținut (2), cărora (2), pictate (2), anumite (2), turnul (2), balcic (2), arătându (2), peisaje (2), observă (2), tinere (2), citatul (2), dormind (2), pânză (2), tată (2), rotunde (2), ochilor (2), jumătate (2), venită (2), inteligentă (2), artiștii (2), universul (2), tocmai (2), plecare (2), plac (2), creată (2), morricone (2), globul (2), sonoră (2), taylor (2), 1998 (2), aniversez (2), etajul (2), tărâmul (2), hypnos (2), franceză (2), liber (2), prinde (2), include (2), terminat (2), adună (2), disprețul (2), rugăminte (2), mariana (2), răsplătească (2), înmiit (2), goală (2), renascentiști (2), țestoasele (2), griji (2), așteptăm (2), veniți (2), sărbătoare (2), blogurile (2), situația (2), permite (2), offline (2), autentică (2), afectată (2), străinătate (2), profundă (2), consuma (2), cruce (2), mănăstirii (2), îmbrățișat (2), simplu (2), integral (2), fabulos (2), rezonat (2), jur (2), mergeam (2), colanți (2), rupți (2), ajung (2), dor (2), schimbările (2), stării (2), plante (2), bucuriei (2), sfătuit (2), sezonul (2), finalizat (2), săptămâni (2), inspirație (2), apărut (2), implic (2), atelierele (2), studiul (2), începători (2), atractiv (2), adorabile (2), emoționant (2), sunat (2), uităm (2), teleenciclopedia (2), superbă (2), dureri (2), vremuri (2), recitiți (2), studentă (2), medicină (2), dând (2), doarme (2), case (2), minunea (2), gimnaziu (2), prietenie (2), cultura (2), încântarea (2), făcută (2), glumit (2), societate (2), trimit (2), despart (2), tristă (2), notez (2), puținele (2), implicați (2), motto (2), mâțe (2), sute (2), comică (2), desenate (2), surori (2), lecțiile (2), vorbi (2), geniului (2), republicare (2), previn (2), scene (2), accesa (2), www (2), online (2), trup (2), motivul (2), apărea (2), nărăvașă (2), împărțea (2), aminte (2), impresia (2), călătorii (2), găzduiește (2), magică (2), internet (2), prezenta (2), enjoy (2), muzicii (2), încântați (2), regizorului (2), zbigniew (2), preisner (2), premiu (2), alexander (2), trăire (2), paradoxală (2), tristețea (2), coexista (2), trandafiri (2), lecturile (2), prezent (2), creier (2), existau (2), cadoul (2), bicicletă (2), redus (2), adunat (2), veri (2), adăuga (2), externat (2), planșă (2), merg (2), pictori (2), academia (2), europeană (2), actriță (2), kirsten (2), dunst (2), charlotte (2), triunghi (2), năsuc (2), ratunică (2), stufoasă (2), bolnav (2), scumpe (2), murmù (2), nasul (2), alint (2), feline (2), apar (2), așezate (2), domn (2), întrebe (2), astrele (2), creațiile (2), îndeplinește (2), dorință (2), nominalizări (2), inspirată (2), paolo (2), taviani (2)
Text of the page (random words):
ama mică îl mai numim printre altele isoscel pentru că are un triunghi mic alb isoscel pe năsuc dar și ratunică atunci când i se face coada stufoasă de multe ori pare că există o incompatibilitate între el și coada lui în timp ce el pare liniștit coada e foarte agitată este pisoiul cu cele mai multe obiceiuri ciudate linge perdelele și mănâncă plasticul se ascunde adesea sub o pătură când vrea să doarmă astfel că aceasta prin rotunjimea pe care o dobândește pare gravidă mama se amuză când îl vede coborând și exclamă iar naște păturica noastră are tot felul de ascunzători atât la înălțime pe dulap la mansardă cât și în adâncul de sub pat dar și sub covor ce mă înduioșează cel mai mult la el e încrederea pe care o are în mine când se coboară de pe dulap în brațele mele de o vârstă similară cu micuț e murmurica sau ubirea lu mama mijlocie de aproximativ trei ani și tot așa de poznașă ca și el ca înfățișare murmu e dolofană are un nas cârnuț și un profil de divă fundulețul ei comic o face să semene cu albinuța din reclama la propolis c răceală și gripă oscilează între muuult somn de frumusețe și joacă ori de una singură ori cu micuț dintre toate pisicile noastre murmu e cea mai docilă rămâne minute în șir în poziția în care o așezăm fără să protesteze pentru că adesea alunecă pe podea în timp ce aleargă prin casă glumesc cu mama și spun că ar trebui să o înscriem la competițiile internaționale de patinaj artistic a fost mămica a patru puiuți de care ne am ocupat o vară întreagă dintre aceștia unul a dispărut fără urmă pe unul l a călcat din păcate mașina iar pe ceilalți doi i am ținut în regim de foster până am găsit o domnișoară foarte iubitoare care i a adoptat și care acum le face toate mofturile creeându le chiar și un cont pe instagram kotik e ubirea lu mama mare va împlini 7 ani în vară dacă domnul va vrea el e cel mai zgmotos toarce tare e masculul alfa care își pune mânuța pe capul celorlalți când mănâncă și nu i lasă să pape decât după ce a terminat măria sa de mâncat e și cel mai alintat poate și pentru că a fost foarte bolnav a îndurat 86 de zile de tratament chinuitor toată vara stă ziua în jungla din spatele blocului iar seara spunem că are ore la seral căci vine mereu dinspre o școală ca să l convingem să vină acasă îl clopoțim cu cheile într o perioadă în care mama se ocupa de murmurica și de puiuții ei kotik o pândea să vadă ce face și într o zi l a găsit pe acesta în culcușul puiuților deși avea un apartament întreg la dispoziție în care să stea când vine în camera mea se așază mereu cu obrăjorul pe obrajii mei într un mod irezistibil șibel e ubirea lu mama colosală e cel mai mare dintre toți e un albastru de rusia care a venit pentru prima dată la noi într o zi ploioasă și cu tot regretul nu l am primit pentru că locuim în chirie și aveam deja prea multe pisici dar a fost perseverent și până la urmă ne a cucerit astfel că acum e și el un membru al familiei când vine cineva în vizită la noi șibel e primul care atrage atenția căci este nespus de frumos are un mod foarte discret în a și exprima afecțiunea își așază o mânuță nu o lăbuță pe brațul mamei sau al meu și toarce în surdină e cam răuț cu lemurica pe care o bate adesea iar pe micuț încearcă să l bată dar cum e foarte greoi și micuț foarte sprinten nu reușește aproape niciodată știe de frica lui kotik căruia îi recunoaște autoritatea și mănâncă abia după ce termină acesta lasă multă blană prin casă căreia noi îi spunem șibei cea mai bătrânică pisică e lemurica are minimum 8 ani e o pisică paradoxală vânătoare de temut pe de o parte și bătuta de serviciu de către toți motanii noștri pe de alta mai ales kotik și micuț sunt niște ingrați căci atunci când erau mici ea s a comportat cu ei ca o mamă bună se refugiază adesea din calea lor în locurile înalte din casă pe televizor ori pe frigider în urmă cu ceva timp am povestit o întâmplare tragi comică legată de lemu ne a adus un șoricel mort care a stat în patul mamei o noapte întreagă fără ca ea să și dea seama pe lângă pisicile noastre mai este un motan roșcat care ne vizitează sporadic vasilică după cum a fost numit de vecinii din cartier uneori vine doar ca să stea puțin în casă nici mâncare nu vrea odată s a așezat în bibliotecă la icoane am tras de el cât am putut să l scot de acolo dar n am reușit era de nemișcat ca un pietroi l am lăsat până la urmă în pace și a plecat el când s a trezit cam astea sunt pe scurt poveștile despre generatoarele noastre constante de dopamină în imagine este un tablou cu toți șase realizat de o domnișoară studentă la medicină cu aptitudini artistice care a fost prima mămică a lui șibel celor care ați fost alături de mine în acești 10 ani vă mulțumesc din suflet și vă rog să mă iertați că nu mai intru pe blogurile voastre atât de des cum o făceam cândva de când boala mamei s a agravat am ales să stau mai mult offline și să petrec timpul împreună cu ea publicat în pisici etichetat șibel kotik lemurica micuț murmurica vasilică 15 comments recomandări de cinefil 42 martie 1 2023 de roximoronica mărțișorul meu cinematografic pentru voi pentru dumneavoastră este la double vie de véronique 1991 regizat de krzysztof kieslowski avându i în rolurile principale pe irène jacob și louis ducreux și o muzică semnată de zbigniew preisner filmul a fost nominalizat în 1992 la globul de aur pentru cel mai bun film străin și a primit alte numeroase nominalizări iar la cannes a obținut în 1991 premiul pentru cea mai bună actriță rène jacob și krzysztof kieslowski a dobândit premiul juriului ecumenic vă recomand ca după vizionare să citiți articolul lui noiembrie despre acest film aici precum și cel al cătălinei mihai de aici o primăvară eternă în suflet tuturor publicat în filme etichetat recomandări de cinefil 6 comments arta fabuloasă lui rob gonsalves februarie 20 2023 de roximoronica vă invit să reciți o lecție de artă care îmi e foarte dragă clipe de reverie pentru ora de artă de astăzi am ales un alt artist creator de iluzii optice pe lângă octavio ocampo și salvador dali despre care am vorbit în lecțiile anterioare și anume canadianul contemporan rob gonsalves care a fost atât arhitect cât și pictor și muzician înainte ca ora să înceapă cei doi copii care au venit azi la centru m o fetiță de vreo șase ani și v băiatul de nouă ani pasionat de aproape toate domeniilor cunoașterii sunt foarte implicați în crearea unui orășel din forme geometrice din lemn m îl întreabă pe v îmi dai și mie un acoperiș mic mic eu le admir cooperarea frumoasă dar sunt nevoită să o întrerup pentru a i face loc lui gonsalves în program v mă urmează la prezentarea powerpoint m rămâne să se joace în continuare de a arhitectura miniaturală construcțiile din figuri de lemn realizate de cei doi copii par a anticipa discuția despre vezi articolul original 730 de cuvinte mai mult publicat în artă 2 comments a bea sau a nu bea ceai cu mussolini februarie 16 2023 de roximoronica aceasta e întrebarea care mi a trecut zilnic prin minte în ultima săptămână am aflat că ateneul ieșean urma să aniverseze un centenar de la nașterea lui franco zeffirelli pe data de 12 februarie 2023 prin proiecții gratuite ale filmelor realizate de regizorul italian printre care și la ceai cu mussolini și totuși ceva m a împiedicat să mi rezerv bilet imediat pentru că sunt o persoană cu handicap beneficiez periodic de invitații gratuite la film sau la teatru așa că m am gândit că acum e momentul pentru alte persoane care nu și permit să iasă în oraș la evenimente să se bucure de un film bun gratuit îmi închipuiam că acea persoană ar putea fi un tânăr care abia l ar fi descoperit pe zeffirelli sau poate un domn în vârstă care și ar fi dorit să i revadă creația aveam în vedere sfatul monahiei siluana vlad de a ne face un exercițiu în a ne jerfti plăcerile din iubire pentru hristos dar intram aproape zilnic pe site ul ateneului să văd câte bilete s au mai rezervat în cele din urmă am decis să aștept până în ziua proiecției și doar dacă ar mai fi rămas mai multe locuri libere să mi iau bilet ceea ce s a și întâmplat pe lângă biletul ocupat de mine au mai rămas 12 locuri goale așa că bucuroasă foarte am fost la tea with mussolini așteptând să intru la film am văzut expoziția de fotografie din cadrul evenimentului franco zeffirelli 100 în care regizorul era însoțit de o parte dintre actorii cu care a lucrat printre care liz taylor olivia hussey sau robert powell m a frapat o imagine cu cel din urmă pe platourile de filmare la iisus din nazaret în care actorul ținea o țigară între degete dând impresia cumva șocantă că cel care are acest viciu e chiar personajul biblic la ceai cu mussolini e pe de o parte povestea anilor formativi ai lui luca innocenti copilul nelegitim al unei croitorese și al unui negustor florentin care nu l recunoaște oficial iar pe de altă parte cea a unei comunități de englezoaice din înalta societate iubitoare de artă italiană aflate într o aparentă rivalitate cu o colecționară americană de artă interpretată de cher cele două planuri se întrepătrund căci doamnele devin mentorii lui luca fundalul pe care se desfășoară filmul este cel al florenței anilor 30 și al celui de al doilea război mondial fiind unul dintre motivele pentru care am ales să l vizionez la cinema de dragul orașului natal al lui zeffirelli un alt motiv îl constituie comentariile doamnei irina margareta nistor pe care o apreciez și ale cărei intervenții le prețuiesc adesea mai mult decât peliculele în sine criticul de film care a îndrăznit să dubleze iisus din nazareth în perioada comunistă l a cunoscut pe regizorul italian și ne a dezvăluit că datorită admirației acestuia pentru shakespeare era supranumit și shakespearelli fiind cunoscut pentru cele trei filme inspirate de marele dramaturg englez îmblânzirea scorpiei romeo și julieta și hamlet dar preferința regizorului italian pentru shakespeare transpare și din la ceai cu mussolini miss wallace interpretată de joan plowright îl învață shakespeare pe luca cu ajutorul unui teatru de carton pentru copii în film îi vedem pe cei doi repetând replici din romeo și julieta de altfel de a lungul filmului vor mai fi și alte trimiteri la shakespeare în momentul în care se despart de luca și l conduc la trenul spre austria doamnele englezoaice repetă împreună cu băiatul citate din henric al v lea despre monarhul înzestrat cu numeroase virtuți dacă veți urmări filmul veți afla și prin ce anume un bărbat poate considerat un adevărat gentleman în accepția dramaturgului pe lângă miss wallace un alt personaj feminin care l formează pe luca este arabella jucată de judy dench cea care i insuflă băiatului pasiunea pentru artă ea e cea care l conduce la institutul de artă din florența și i vorbește despre creațiile lui michelangelo sau botticelli veți vedea cât de mare e pasiunea arabellei pentru artă din atitudinea pe care o are aceasta față de pictura murală a sfintei fina elsa cher este o prezență cheie în destinul lui luca și pentru cei care doresc să vizioneze filmul nu aș vrea să divulg mai multe lady hester random maggie smith fosta soție a unui ambasador englez defunct trăiește din amintirea perioadei în care acesta era în viață și crede utopic că vechiul ei statut o va pune la adăpost de istoria nemiloasă între atâtea personaje fictive filmul face referire și la unul real și anume dictatorul mussolini care iese foarte șifonat și în totală contradicție cu modelul liderului ilustru pe care l reprezintă henric al v lea urmărind pelicula veți afla ce personaj a fost la ceai cu mussolini și dacă respectivul eveniment a avut vreo însemnătate în desfășurarea poveștii publicat în filme etichetat franco zeffirelli irina margareta nistor monahia siluana vlad william shakespeare leave a comment recomandări de cinefil 41 februarie 1 2023 de roximoronica pentru luna aceasta am ales satira being there care are la noi titlul un grădinar face carieră realizată în 1979 pelicula îi are ca protagoniști pe peter sellers și shirley maclaine fiind regizată de hal ashby peter sellers mi a bucurat copilăria cu comedia the party petrecerea dar m a surprins foarte plăcut și în being there vizionare plăcută publicat în filme 8 comments să reînvățăm să numărăm cu artistul octavio ocampo ianuarie 20 2023 de roximoronica pentru începutul anului vă propun o reîntâlnire cu arta lui octavio ocampo clipe de reverie azi de ziua femeii am oră cu micuții de la centru domnul director mă întâmpină cu o zambilă care mi amintește imediat de grădina de flori a mămucăi iar doi copii frate și soră îmi oferă câte un mărțișor tip broșă unul cu o bucuruză o buburuză bucuroasă și celălalt cu ghiocei dacă tot e o zi ce are ca tematică florile și femeile aleg să le vorbesc copiilor despre arta lui octavio ocampo artistul mexican suprarealist care a creat multe tablouri cu femei alcătuite din flori amintind de primăvara de acum câteva secole creată de arcimboldo dar și chipuri de femei create din animale dintre care cele mai amuzante sunt cele cu veverițe domnul director își amintește de sculptura lui mihai eminescu din onești realizată într o manieră similară din doi copaci ale căror crengi formează chipul poetului de la lecția trecută în care le am vorbit vezi articolul original 836 de cuvinte mai mult publicat în artă 4 comments revelațiile colorate au haine noi 7 ianuarie 4 2023 de roximoronica sursa foto 1 aici și aici sursa foto 2 aici sursa foto 3 aici sursa foto 4 aici sursa foto 5 aici sursa foto 6 aici sursa foto 7 aici și aici sursa foto 8 aici și aici sursa foto 9 aici și aici sursa foto 10 aici aici și aici publicat în reflecții etichetat revelațiile colorate 6 comments recomandare de cinefil pentru vacanța de iarnă 40 ianuarie 1 2023 de roximoronica pentru că este vacanță de iarnă am ales o animație canadiană în ton cu momentul cunoscută în engleză ca snowtime tradusă la noi ca marea bulgăreală și lansată în 2015 regizat de jean françois pouliot este un remake animat al filmului la guerre des tuques sursa aici puteți vedea desenul animat aici vizionare plăcută publicat în filme leave a comment urare pentru prietenii bloggeri decembrie 31 2022 de roximoronica publicat în urări 8 comments recomandare de cinefil pentru seara de crăciun 39 decembrie 24 2022 de roximoronica pentru cinefilii care doresc să urmărească un alt film decât clasicul home alone recomand schimb de moși realizat în 2016 în regia lui terje rangnes și avându i în rolurile principale pe thor michael aamodt anders baasmo christiansen ann carnarius elseth ella lockert filip lubbock myrseth îl puteți vedea aici https m cinemagia ro filme santa swap 2112627 vizionare plăcută publicat în filme 4 comments urare pentru prietenii bloggeri decembrie 24 2022 de roximoronica publicat în urări 9 comments de a v ați ascunselea cu magritte decembrie 20 2022 de roximoronica vă invit să citiți ultima lecție de artă republicată anul acesta clipe de reverie azi la ora de artă sunt foarte răcită și de aceea o rog pe unica elevă participantă b să citească prezentarea powerpoint despre rené magritte în l...
|