Meta tags:
description= Astrologie & Biorezonanta;
Headings (most frequently used words):
de, în, aretya, si, să, și, medicina, la, din, splina, in, pentru, care, blog, venus, eros, magie, lumina, astrologie, mine, trebuie, cu, mai, pe, am, este, noastre, ce, fizic, articole, arhanghelul, dimensiune, spirituală, un, timpul, parte, mea, legate, dar, toate, ca, că, cuantică, cât, tot, nu, ne, foarte, cursuri, ale, despre, pământ, top, recente, neptun, pesti, membru, aar, soare, iarna, cer, ii, luptatorule, lupta, incheiat, qvo, vadis, domine, pahar, sosit, public, cercetarile, mele, experienta, energetică, informationala, cercetările, altor, terapeuti, valoare, colturile, lumii, terapeută, complementară, cunosc, faptul, fiu, permanent, curent, ultimile, descoperiri, importante, fizica, terapeuții, acceseze, bază, date, informațională, bogată, avea, rezultate, bune, practică, deci, învățăm, avem, cum, plictisim, lucrăm, permanență, noi, planurile, stagnăm, concepte, învechite, ci, creștem, spiritual, continuu, pornit, munca, terapeut, inițial, alopată, apoi, accesat, domenii, complementare, reflexoterapia, shiatsu, chineză, tradițională, specială, au, adăugat, timp, facultatea, psihologie, postuniversitare, școala, metafizică, diverse, inițiere, tainele, energeticii, având, vedere, mutațiile, complexe, personalității, corpurilor, energetice, le, trăim, acum, aici, prin, parcurgerea, centurii, fotonice, planetei, ales, scriu, se, întamplă, interiorul, corpului, aura, noastră, elementul, important, există, materializat, planul, așa, voi, începe, povestea, organelor, aparțin, elementului, după, mtc, stomacul, prima, dedicată, acestui, parteneriat, stomac, traducere, completare, făcută, dupa, articolul, scris, lisa, renee, earth, element, is, transforming, articol, interesant, ajută, înțelegem, bine, importanța, splinei, corpul, nostru, energetic, urmează, alte, fel, interesante, splină, lectură, placută, stats, pagini, alese, blogroll, click, uri, 03, feb, 2012, comentarii, arhive, ecce, homo, saturn, lordul, timpului, maestrul, lama, tanpai, rimpoche, constanta, eu, erik, berglund, banner, revista, astrele, merkaba, vesnica, bucuria, inimii, namaste, yin, yang, adn, ul, modificat, mama, terra, ingerul, abundentei, respect, codul, etic, al, astrologilor, lebede, apus, tort, naturist, rafael, iarnainmaramures, maramures, padureenergetica, curcubeu, energie, maramures2, maramures3, maramures5, arhanghelulrafael, mamamary, mihail, faith, jofiel, constance, rasarit, azuriu, sfinxul, cina, cea, taina, rose, gheatadediamant, valuri, rose2, iarna8, drum, celest, unduiri, argintii, noua, primavara, florile, sangelui, pur,
Text of the page (most frequently used words):
este (109), mai (93), care (85), din (69), #pentru (68), prin (53), splina (43), venus (40), sau (36), sunt (33), splinei (33), #corpul (29), poate (28), noi (26), ale (26), pot (25), nostru (25), dar (24), acum (22), iar (21), tot (21), aretya (19), lumina (18), medicina (18), mea (18), inima (17), astrologia (17), are (17), aceste (17), doar (17), acest (16), inca (16), sine (16), fizic (16), toate (16), fost (16), iubire (16), lupta (15), anumite (15), fiecare (15), astfel (15), corpului (15), luptatorule (14), bine (14), lor (14), noastre (14), foarte (14), luna (14), iubirea (14), astrologie (13), cum (13), cel (13), face (13), uman (13), unor (13), sânge (13), despre (12), trebuie (12), planeta (12), ceea (12), pământ (12), aceasta (12), tale (12), energie (11), spirituală (11), către (11), diverse (11), viata (11), vor (11), între (10), sale (10), spiritual (10), deoarece (10), dintre (10), vom (10), ele (10), cele (10), iubirii (10), blog (9), cea (9), 2009 (9), octombrie (9), dimensiune (9), lui (9), unui (9), etc (9), timp (9), multe (9), planetar (9), ales (9), umane (9), când (9), energetic (9), mult (9), venusiana (9), sub (9), noastră (9), splină (9), implanturi (9), vezi (8), cer (8), 2012 (8), fel (8), intr (8), unei (8), planetare (8), alte (8), marte (8), asupra (8), putea (8), balanta (8), dorinta (8), cand (8), durerea (8), tine (8), lumină (8), această (7), soare (7), inimii (7), mine (7), astrolog (7), funcție (7), datorită (7), fizice (7), fac (7), uneori (7), mare (7), aici (7), deci (7), cât (7), putem (7), fie (7), importante (7), produce (7), dupa (7), energia (7), avea (7), rol (7), sabia (7), atat (7), câmpul (7), stomacul (7), sângele (7), stomac (7), elementul (7), sexuala (7), nevoia (7), comentariu (6), eros (6), magie (6), 2014 (6), vadis (6), domine (6), nou (6), publicat (6), negative (6), harta (6), suntem (6), legate (6), solar (6), parte (6), reprezintă (6), nivelul (6), vieții (6), armonie (6), după (6), terminat (6), cei (6), ani (6), perioada (6), pana (6), apoi (6), daca (6), via (6), semnul (6), inconstient (6), cat (6), opreste (6), aceea (6), probleme (6), energetice (6), sanguine (6), inimă (6), venusiene (6), sexual (6), decembrie (5), martie (5), ianuarie (5), biorezonanta (5), incheiat (5), bun (5), cine (5), era (5), fără (5), practică (5), dacă (5), apare (5), astrograma (5), benefice (5), natal (5), planetele (5), celor (5), anume (5), asa (5), divin (5), planetei (5), continuu (5), persoane (5), orice (5), vietii (5), vedere (5), numai (5), isi (5), nici (5), sufletul (5), simti (5), afla (5), unde (5), usor (5), simt (5), iti (5), incepe (5), frica (5), noastra (5), greu (5), reci (5), durere (5), își (5), unele (5), afectează (5), secundare (5), tip (5), puternic (5), funcția (5), corp (5), chineză (5), colectivă (5), partea (5), colectiv (5), transformă (5), forma (5), spre (5), taur (5), începe (4), site (4), wordpress (4), com (4), astrologilor (4), mama (4), yin (4), yang (4), bucuria (4), noiembrie (4), 2010 (4), februarie (4), 2011 (4), 2013 (4), 2015 (4), 2018 (4), calea (4), qvo (4), tagore (4), unii (4), multă (4), ajută (4), natală (4), există (4), planete (4), domenii (4), știință (4), horoscop (4), conține (4), personalitatea (4), posibile (4), viață (4), sinele (4), complexe (4), nivel (4), ridicat (4), personala (4), punct (4), departe (4), exemplu (4), putin (4), doi (4), oameni (4), fiind (4), direct (4), cauza (4), acele (4), solare (4), lunare (4), importanța (4), mereu (4), soarele (4), lasă (4), etichete (4), emotionala (4), relatiile (4), aparent (4), fim (4), produs (4), suflet (4), anterioare (4), combusta (4), vieti (4), profund (4), avem (4), balantei (4), energiei (4), relatii (4), peste (4), atunci (4), foc (4), potentialul (4), meu (4), luptator (4), lovesti (4), bucurie (4), fata (4), doare (4), clipa (4), imi (4), sufletului (4), armele (4), timpul (4), impreuna (4), lucru (4), extern (4), oboseală (4), dureri (4), zona (4), stomacului (4), mâncarea (4), capacitatea (4), spline (4), intermediul (4), urmare (4), apar (4), important (4), chakre (4), lichide (4), află (4), exces (4), frecvente (4), simtul (4), formarea (4), fiinta (4), imaginea (4), constient (4), erotice (4), activeaza (4), scrie (3), celorlalți (3), noua (3), arhanghelul (3), iarna (3), membru (3), iunie (3), 2016 (3), kodoish (3), neshamah (3), voi (3), articole (3), poezie (3), informationala (3), iertare (3), exista (3), karma (3), categorie (3), adevarat (3), afecta (3), ulterior (3), vindecare (3), bună (3), organe (3), naștere (3), importantă (3), organismului (3), medic (3), terapeut (3), recomanda (3), oferi (3), acestea (3), date (3), facă (3), medical (3), karmic (3), viitorul (3), astrologice (3), metode (3), mod (3), elementelor (3), astronomie (3), interiorul (3), persoanei (3), pamant (3), permite (3), dezvoltare (3), suma (3), final (3), său (3), astronomia (3), permanent (3), muncă (3), cursuri (3), pozițiilor (3), loc (3), umană (3), durata (3), influența (3), studiat (3), ajuns (3), anumită (3), sus (3), prima (3), studiul (3), univers (3), cazul (3), mii (3), conduce (3), trecut (3), folosește (3), una (3), vine (3), limba (3), divina (3), eclipsa (3), berbec (3), ierta (3), vindecarea (3), aripile (3), sacre (3), transforma (3), totalitate (3), purificare (3), evolutie (3), dolorosa (3), altul (3), dreptate (3), feminitate (3), dpdv (3), aproape (3), control (3), scorpionului (3), spirituale (3), energiile (3), sufletelor (3), trece (3), nodul (3), nord (3), grade (3), fizica (3), devenit (3), iubesc (3), stiu (3), deschis (3), dor (3), eoni (3), atatea (3), plang (3), mele (3), ierti (3), priveste (3), picioarele (3), lupti (3), deasupra (3), recunoaste (3), maretia (3), decat (3), iertarii (3), esti (3), cuantica (3), metafizica (3), element (3), lisa (3), renee (3), traducere (3), adaptare (3), esențial (3), cuantic (3), sacră (3), niște (3), fotonic (3), culoare (3), cronică (3), sensibilitate (3), jurul (3), percepe (3), altor (3), forme (3), străine (3), plexului (3), coduri (3), abdomen (3), alopată (3), acestor (3), forța (3), splenic (3), neregulate (3), lichidele (3), precum (3), cronice (3), stare (3), hrană (3), viciat (3), fizică (3), energetică (3), tradițională (3), trec (3), karmice (3), deschide (3), povestea (3), adânc (3), mutațiile (3), principale (3), elementele (3), cuantice (3), transformarea (3), influențează (3), fenotipul (3), factorii (3), acestui (3), meridianul (3), organism (3), până (3), asigură (3), temperatura (3), mentine (3), normală (3), interior (3), organele (3), chirurgicală (3), iubeste (3), terapia (3), placerea (3), sentimentele (3), feminina (3), femeile (3), exprima (3), feminitatea (3), jung (3), persoana (3), anima (3), barbat (3), venusian (3), joaca (3), naste (3), creativ (3), iubita (3), apetitul (3), guvernat (3), doua (3), atractie (3), functie (3), guvernata (3), acesta (2), obligatoriu (2), abonat (2), abonează (2), cont (2), florile (2), pur (2), drum (2), taina (2), apus (2), codul (2), etic (2), namaste (2), astrele (2), aar (2), lama (2), saturn (2), lordul (2), neptun (2), pesti (2), aprilie (2), august (2), septembrie (2), 2017 (2), hung (2), mani (2), padme (2), hri (2), manuscrisul (2), mariei (2), magdalena (2), comentarii (2), recente (2), top (2), aum (2), natura (2), religion (2), ofranda (2), lirica (2), rabindranath (2), catre (2), mancam (2), venit (2), pregatit (2), traiasca (2), varsatorului (2), frumos (2), pahar (2), oamenii (2), interesați (2), rămâne (2), impregnate (2), vreme (2), psihic (2), sensibile (2), armonios (2), legată (2), medicinei (2), afirmat (2), poți (2), vitamine (2), minerale (2), într (2), astrologul (2), afecțiuni (2), anumit (2), interval (2), terapie (2), calitate (2), efecte (2), alegerea (2), afaceri (2), utilă (2), știe (2), sistemului (2), informatii (2), mersul (2), tuturor (2), anterior (2), artă (2), operează (2), noțiuni (2), matematică (2), arhetipuri (2), mitologice (2), analogii (2), simbolistice (2), interpretate (2), responsabilitate (2), corelații (2), conjuncturi (2), fenomene (2), petrecute (2), exteriorul (2), omului (2), determina (2), naște (2), prezent (2), clipă (2), complet (2), personalității (2), bază (2), profilul (2), afectiv (2), predispoziții (2), copii (2), blocaje (2), natala (2), atins (2), munca (2), continua (2), persoană (2), maxim (2), integrare (2), manifestare (2), astrologiei (2), curent (2), noile (2), studiu (2), combinată (2), intelectuală (2), măsură (2), recent (2), moment (2), respective (2), viața (2), soluții (2), ființă (2), liber (2), astrologic (2), omul (2), total (2), parcursul (2), demonstra (2), științific (2), caracteristici (2), pozițiile (2), sistemul (2), concluzii (2), uimitoare (2), aspecte (2), domeniul (2), mulți (2), sportivi (2), aveau (2), situată (2), sectoare (2), natale (2), pornit (2), entitate (2), vie (2), unică (2), strict (2), momentul (2), lucrurilor (2), științe (2), realitatea (2), creațiile (2), lucruri (2), ușor (2), fazelor (2), mareelor (2), aspectele (2), faza (2), lunii (2), perioadă (2), interioară (2), exterioară (2), demonstrat (2), electromagnetice (2), simptome (2), deosebită (2), stele (2), universului (2), aflăm (2), justitie (2), sacra (2), data (2), cuplu (2), partener (2), alb (2), invatat (2), ceva (2), relatie (2), plina (2), transformare (2), evolutia (2), spirituala (2), fara (2), chiar (2), constientizam (2), necesar (2), relatiilor (2), nocive (2), scurta (2), ridicata (2), atinge (2), tare (2), caz (2), vietile (2), agresive (2), impune (2), numele (2), urmatoarea (2), vindeca (2), plan (2), urmatoarele (2), axa (2), problemele (2), grav (2), atenti (2), cuvintele (2), cheie (2), des (2), arta (2), acolo (2), incotro (2), vorbeste (2), afective (2), sexuale (2), dragonului (2), tipare (2), descoperiri (2), cosmice (2), revarsa (2), incarnat (2), numesc (2), fapt (2), prea (2), mers (2), drumul (2), drept (2), cunosc (2), inseamna (2), doamne (2), obsesiva (2), cristica (2), trezesc (2), daruie (2), marete (2), iubim (2), brate (2), eternitate (2), ochi (2), asta (2), puternice (2), atata (2), infinita (2), vei (2), obosita (2), sentinte (2), ori (2), lacrimile (2), castigat (2), sarut (2), suferinta (2), vrei (2), lovi (2), primeste (2), simplu (2), cautari (2), dragul (2), totusi (2), gheata (2), sosit (2), simte (2), dat (2), facut (2), dragoste (2), oarbe (2), judeci (2), privesti (2), striga (2), venele (2), lumii (2), dreptatii (2), aroganta (2), setea (2), multidimensionale (2), definesc (2), earth (2), transforming (2), înseamnă (2), echilibru (2), energiilor (2), ființe (2), suficient (2), tainele (2), universale (2), empaticii (2), slăbită (2), empatici (2), deseori (2), diamant (2), mediul (2), zilnice (2), inexplicabile (2), implanturilor (2), splenice (2), gândurile (2), experimenta (2), ascunse (2), înalte (2), aura (2), puternică (2), digestive (2), destul (2), intense (2), epigastru (2), frecvent (2), formează (2), creier (2), abdominal (2), rezultate (2), generează (2), vitală (2), menține (2), societatea (2), implantului (2), sursă (2), excesivă (2), digeră (2), normal (2), aromele (2), distensie (2), vomă (2), diaree (2), digerăm (2), incapabili (2), consumat (2), relația (2), fiziologice (2), majoră (2), protecție (2), sângelui (2), elementului (2), echilibrarea (2), creat (2), determină (2), împreună (2), echilibrului (2), emoțional (2), miasme (2), însă (2), conștiința (2), marele (2), crucificare (2), structuri (2), hristos (2), tipar (2), adică (2), programe (2), răstignirea (2), continuă (2), sacrificiu (2), crucificat (2), dezvolta (2), crucificării (2), mintea (2), crea (2), stângă (2), constiința (2), transmit (2), fluxul (2), sanguin (2), circulă (2), înmagazinat (2), straturile (2), matricea (2), spiritului (2), guvernează (2), transportul (2), consumăm (2), protejează (2), producția (2), specială (2), funcțiile (2), planetară (2), formele (2), schimbări (2), scurt (2), câmpului (2), printr (2), termen (2), lung (2), pămantului (2), structura (2), completare (2), scris (2), așa (2), organelor (2), având (2), cuantică (2), planurile (2), creștem (2), valoare (2), faptul (2), regenerare (2), născut (2), mici (2), negativă (2), întregul (2), lentilele (2), electricitate (2), pătrund (2), aşa (2), numitele (2), limfatice (2), propriu (2), zis (2), contractă (2), umplu (2), parţial (2), fermentaţie (2), urma (2), explică (2), cămăruţele (2), orientate (2), electric (2), trimite (2), culoarea (2), nevoie (2), general (2), dulce (2), bea (2), mese (2), încălzeste (2), calde (2), suportă (2), excesul (2), recomandă (2), alimentele (2), rece (2), hrănirea (2), senzualitate (2), protectie (2), slabă (2), funcții (2), sentiment (2), genera (2), asociate (2), lipsa (2), simptomele (2), indică (2), manifestă (2), abdominală (2), membre (2), mușchi (2), culorile (2), roșu (2), gustului (2), gust (2), rolul (2), cresterea (2), cazuri (2), ajunge (2), accidente (2), alopate (2), pare (2), celulelor (2), celule (2), hematiilor (2), îmbătrânite (2), danseaza (2), frumusetea (2), femeii (2), poetului (2), altcineva (2), cuvinte (2), oglindi (2), firea (2), reflecta (2), indragostit (2), celalalt (2), esenta (2), afectata (2), placere (2), numita (2), reprezinta (2), intre (2), colectiva (2), inconstientul (2), feminin (2), influentat (2), sex (2), femei (2), masculinul (2), definit (2), capabil (2), umana (2), masculin (2), barbati (2), femeie (2), influx (2), daruieste (2), calitati (2), artistice (2), empatie (2), imaginii (2), detine (2), estetic (2), desavarsit (2), dorim (2), ceilalti (2), erosul (2), femeilor (2), simturi (2), apartin (2), actul (2), parteneri (2), caracterizata (2), romantica (2), fuziune (2), dragostea (2), propria (2), adolescentul (2), stima (2), adolescentului (2), adolescenta (2), copilarie (2), guverneaza (2), proiectează, web, nume, email, încarc, comentariile, restrânge, bară, administrează, abonamente, cititor, raportează, conținut, autentificare, înregistrare, confidențialitate, deja, autentifică, înregistrează, alătură, abonați, sangelui, primavara, unduiri, argintii, celest, iarna8, rose2, valuri, gheatadediamant, rose, cina, sfinxul, azuriu, rasarit, jofiel, constance, mihail, faith, arhanghelulrafael, mamamary, maramures5, maramures3, maramures2, curcubeu, padureenergetica, maramures, iarnainmaramures, rafael, tort, naturist, lebede, respect, ingerul, abundentei, terra, adn, modificat, vesnica, merkaba, revista, banner, erik, berglund, maestrul, tanpai, rimpoche, constanta, timpului, ecce, homo, iulie, arhive, adevarul, adonai, elohim, tsebayoth, ahmi, deva, maritza, levy, moartea, clinica, revela, antonia, monicaselina, feb, niciunul, click, uri, hum, man, tri, moo, lay, doo, treziti, iluzii, stapaniti, inferioara, intoarceti, divinitatea, very, simple, kindness, dalai, tehnologie, avansata, nls, blogroll, predictiile, profetiile, catastrofice, modificate, poze, neptuniana, picaturi, nichita, stanescu, cerem, invocatie, cosmica, acasa, glorie, buddha, pagini, alese, 290, hits, stats, perspectiva, astro, umoristica, noului, fat, ileana, cosanzeana, previous, entries, adreseze, profesionist, respectă, asociației, romania, deplin, responsabil, comercială, inexactă, periculos, lanseze, afirmații, astrologi, amatori, subconștient, serios, echilibrul, trebuind, apeleze, ședințe, consiliere, psihologică, emoțională, sfatul, medicală, menținerea, stării, sănătate, cunoaștere, preciza, boli, predispuși, facem, traim, renumitul, greciei, antice, hipocrate, considerat, părintele, fii, descoperi, carențe, astrogramă, corespondenței, produse, homeopate, potrivesc, anticipa, psiholog, naturistă, personalizată, sfaturi, astromedicale, terapii, momentele, cînd, aplicate, sporite, particularitățile, psihice, calități, unice, regăsim, precizez, deosebit, datelor, reușita, intervențiilor, chirurgicale, aplicarea, remediilor, naturiste, căsătorie, deschiderea, obținem, studierea, horoscopului, tranzitelor, folosească, informația, mesajul, ceresc, oferit, furniza, informații, prețioase, relațional, previzional, mondial, ghicit, ghiceste, practici, divinatorii, amestecă, activitatea, traduce, abstract, simbolistic, subliniez, exactitate, prezentul, construim, decizie, acțiune, intreprindem, sintetic, portret, solicită, devenire, analiza, temperamentului, sexualitate, sanătate, parteneriate, inhibiții, vocațional, compatibilitatea, relațională, releva, misiunea, indeplinit, scenariu, dinainte, încarnare, personală, evoluție, conștiință, compusă, tendințelor, reperelor, deducțiilor, predispozițiilor, aflarea, împlinirea, sensului, set, instrucțiuni, astrale, vorbește, concretiza, potențialul, putință, mijloc, realiza, armonica, multidimensionala, personalităților, potențial, exprimare, posibilitate, bipolară, succes, eșec, împlinire, frustrare, tensiune, calitatea, implicate, dator, cerceteze, istoria, cercetări, domeniu, instruiasca, tangență, psihologia, filozofia, mitologia, perfecționează, cultură, generală, inteligență, dezvoltată, voință, îndelungat, țară, occident, majoritatea, profesionisti, puțin, facultate, terminata, completată, practician, întocmește, horoscopul, calculată, precis, eveniment, nașterea, interpretează, semnificația, înțelege, evoluții, ulterioare, acesteia, exprimă, termeni, influențe, informeze, corect, sugereze, constructive, clienților, săi, considerată, înzestrată, arbitru, gestionat, toată, binele, suprem, amintesc, dictonul, cunoscut, predispun, dispune, responsabili, deciziile, faptele, culege, roadele, semănat, putut, corelația, ființelor, celorlalte, actorilor, doctorilor, militarilor, politicienilor, artiștilor, aceleași, centralizat, rezultatele, existau, comune, determinau, succesul, profesie, cercetarea, sportiv, relevat, campioni, hărții, mediocri, aceeași, planetă, opuse, menționate, fundamentare, științifică, zilele, baze, statistice, realizată, psihologi, francezi, michel, francoise, gauquelin, dorind, fundament, cercetării, constatat, uimire, legatură, strânsă, poziții, indizilor, eșantion, subiecți, durată, profesii, diferite, doctori, actori, artiști, tratează, irepetabilă, hartă, astrologică, individualizată, locul, nașterii, studiază, astrelor, domeniile, relaționale, sociale, politice, economice, concrete, viabile, merge, studiaza, manifestarea, efectelor, înrudite, aplicabilitate, practica, aprecieze, vedem, ansamblul, holistic, depășind, limitările, materialiste, țin, cauzele, profunde, alcătuiesc, întreg, conexiune, universală, cunoașterea, intuitive, simbolice, lucrurile, corelate, cunoaștem, creație, luand, model, apropiate, astre, urmărite, influență, constantă, realității, terestre, razelor, eclipselor, tradițiile, populare, vorbesc, agricultură, însămânțarea, cultivarea, plantelor, efectueze, creștere, recoltarea, culegerea, roadelor, descreștere, plină, realizat, numeroase, studii, științifice, confirmat, informațiile, moștenite, generații, lunară, reacții, atipice, ciudate, comportamentul, hipersensibilitate, nervozitate, crescută, agresivitate, efectele, petelor, furtunilor, sănătății, declanșa, receptive, iritabilitate, palpitații, anxietate, depresii, nevroze, făcea, distincție, formau, unitar, astrologii, ocupau, amândouă, contemporană, separată, ocupa, obiectiv, cerului, obiective, explora, relațiile, existente, ființele, ansamblu, cunoștințe, structurate, acordă, importanță, raporturilor, nasc, anumitor, corpuri, cerești, mișcare, vechi, născându, privirea, văzut, început, cuvantul, greacă, astra, stea, logos, rațiune, logica, matematica, descifra, misterele, ovo, sustinuti, karmica, ajutor, diminua, dispare, consecinte, refuza, accepte, trecutul, cheia, acceptarea, exprimarea, deschisa, emotiilor, dorintele, acceptam, suprimam, pofte, distructive, somatizeaza, afectiuni, cefalee, persistenta, inflamatii, dentare, urechilor, sinuzite, genito, urinare, traumatisme, craniene, amintim, negru, ambii, experimentat, negativa, provocari, contine, inalt, potential, renuntam, barfe, lamentari, iubitori, altruisti, prejudecati, centrati, petrece, proaspat, facute, reglajul, ajutorul, fortelor, divine, echilibrare, evaluare, armonioase, tria, eliminandu, deceptii, abandon, pastrandu, bazate, aceleasi, idealuri, posibil, reintalniri, intensitate, special, spontan, ilogic, cere, gand, voce, intalni, calai, tradat, ipostaze, incidente, neplacute, cotidiene, depinde, constientizarea, urgenta, traumelor, sfarsit, violent, torturati, executati, cauze, accesam, partial, akasha, vizualiza, traumatizati, definitiv, vizate, prim, zone, geografice, africa, arabia, israel, egipt, palestina, japonia, franta, impulsioneaza, rezolvam, relationale, purificam, afectiva, agresivi, ranit, partenerii, experimentand, pol, pozitiv, negativ, indicat, indecizie, dependenta, apreciere, vanitate, invocate, egalitate, colaborare, uniune, diplomatie, creatie, alegere, raspunsul, raspuns, gasim, tema, partenerul, implineste, semn, cardinal, aer, mobilizeaza, luam, decizii, cantarim, decidem, mergem, cotidian, adanc, inceputuri, evenimente, invioratoare, purtatoare, cadrul, consecinta, maturizarii, detinerii, aspect, determinat, vegheaza, atent, magic, momentan, gradele, minute, oferindu, teste, majore, agata, stagna, nepotrivite, prizonieri, circulare, inadecvate, ascensiunii, viziuni, insa, vizat, relational, generos, ajuta, descoperim, real, folos, dezvoltarea, ascuns, privirilor, misiunile, constientizate, clar, indeplini, conform, contractului, sensul, deviat, orbita, fireasca, restartare, corectare, reasezare, traiectoria, initiala, respecta, intelegerea, traseu, misterios, intuitiv, anevoios, gratios, activand, justitia, stie, intampla, destinul, implacabil, dur, dramatic, parcursa, capul, obiectivul, evolutiv, scorpion, retrograd, numeste, vulnerabile, amenintate, ingradite, directive, misterioase, apel, tensiunea, morala, intrebe, probabil, grad, indeplinesc, menirea, ultimii, intreb, ocult, intrebare, fixatie, adus, fericire, las, despartire, eliberarii, quo, luptatorul, acei, necontenit, neconditionate, asteapta, poveste, frumoasa, compasiune, strangem, martor, universul, nemarginit, strans, curajosule, frumosi, tulbura, umple, dizolvat, bratele, imbratisat, ochii, nostri, regasit, atatia, transmuta, invechite, murit, cautand, strop, trupuri, risipite, rad, celebrand, reintalnirea, inceput, incalzesc, capituland, eternitatii, iubesti, smerit, renascut, explozia, tacut, dezbinarea, duci, ajungi, alege, pune, intentia, aminteste, tuturora, cauti, dimensiuni, arunci, fratele, studenti, aceeasi, scoala, amandoi, nehotararea, indecizia, atom, tipa, parca, reusesc, transmut, avalansa, indoiesti, agiti, ingenunchez, regasesc, smerenia, candva, pierduta, cuprinda, topeasca, impacarii, incremenita, faci, celulele, razboiul, galactic, puterilor, intalnire, capatul, galaxiei, sarbatori, inlocuind, puterii, cotropitoare, palmele, vindecatoare, lovit, crucea, afirmarii, concurentei, sosi, capitularii, predai, mintii, iscoditoare, dai, seci, dincolo, multitudinea, masti, batalia, finala, toti, fals, stralucitoare, egoului, oare, morile, vant, victoria, apartine
Text of the page (random words):
si ns in berbec ne impulsioneaza sa ne rezolvam problemele relationale sa ne purificam karma afectiva din vieti anterioare in care am fost agresivi si am ranit grav partenerii de viata si sau de afaceri fiecare dintre noi avem astfel de vieti experimentand viata si pe un pol si pe altul pozitiv si negativ de la aceasta eclipsa de luna plina pana la urmatoarea ni se permite sa accesam partial akasha personala pentru a vizualiza acele vieti in care am fost traumatizati profund afectiv si pentru a ne putea vindeca acum definitiv de ele sunt vizate in prim plan vietile anterioare din urmatoarele zone geografice africa arabia israel egipt palestina japonia franta nn in balanta in via combusta sau via dolorosa impune si el constientizarea si vindecarea urgenta a traumelor din acele vieti anterioare agresive in care am sfarsit intr un mod violent torturati executati in numele unei cauze vom intalni si acele persoane care ne au fost calai si sau care ne au tradat in vietile anterioare acum in ipostaze incidente neplacute cotidiene mai mult sau mai putin agresive depinde de nivelul nostru de evolutie la care am ajuns in prezent este posibil ca aceste reintalniri sa fie de scurta durata dar de o intensitate emotionala ridicata care ne va atinge sufletul intr un anumit fel special si spontan ilogic vom simti o dorinta vie de a cere iertare sau de a ierta in gand sau cu voce tare dupa caz chiar daca nu constientizam in totalitate ceea ce se petrece cu noi in relatiile proaspat facute la nivel energetic se va produce reglajul karmic necesar cu ajutorul fortelor divine pentru echilibrare purificare si evolutie personala vom face o evaluare a relatiilor armonioase si nocive si le vom tria eliminandu le pe care ne au produs deceptii si abandon si pastrandu le pe cele de suflet bazate pe aceleasi idealuri se recomanda sa renuntam la barfe si lamentari sa fim mai iubitori altruisti fara prejudecati si mai ales centrati in inima sa ne amintim ca in cuplu nici un partener nu este nici alb nici negru ambii au de invatat de experimentat ceva relatiile umane sunt foarte complexe uneori o relatie aparent negativa plina de provocari poate contine cel mai inalt potential de transformare si de evolutia spirituala cheia pentru integrare emotionala este iubirea acceptarea si exprimarea deschisa a emotiilor dorintele negative pe care nu le acceptam le suprimam in noi se pot transforma in pofte distructive apoi se somatizeaza in diverse afectiuni medical pot apare cefalee persistenta inflamatii dentare ale urechilor sinuzite genito urinare si traumatisme craniene pana la luna noua din berbec din aprilie 2015 suntem sustinuti energetic pentru a ne ierta si a ierta pentru vindecare karmica dar acest ajutor divin se va diminua sau va dispare de la aceasta data fiind posibile consecinte negative numai pentru cei ce refuza sa isi accepte trecutul si vindecarea ce vine in dar acum pe aripile iubirii sacre ovo vadis domine in inima ta sacra publicat în fără categorie etichete balanta eclipsa justitie divina la un pahar de astrologie martie 16 2014 lasă un comentariu ce este astrologia cuvantul astrologie vine din limba greacă astra stea și logos rațiune știință ea folosește logica matematica pentru a descifra misterele universului in care ne aflăm astrologia reprezintă un ansamblu de cunoștințe bine structurate de mii de ani ce acordă importanță deosebită raporturilor ce se nasc dintre pozițiile anumitor corpuri cerești mereu în mișcare si a vieții pe pământ ea este una dintre cele mai vechi științe născându se de când omul și a ridicat privirea către cer și a văzut soarele luna planete si stele și de când a început să facă diverse corelații între conjuncturi planetare și diverse fenomene petrecute în interiorul și exteriorul său în trecut nu se făcea distincție între astronomie și astrologie ele formau un tot unitar astrologii se ocupau de amândouă în perioada contemporană astronomia este separată de astrologie astronomia se ocupa cu studiul obiectiv al cerului în timp ce astrologia folosește aceste date obiective pentru a putea explora relațiile complexe existente între toate ființele de pe pământ de mii de ani s a studiat influența razelor solare si lunare s a studiat importanța fazelor lunare a mareelor a eclipselor lunare si solare în toate aspectele vieții noastre tradițiile populare vorbesc despre importanța fazelor lunare în agricultură ca de exemplu însămânțarea cultivarea plantelor să se efectueze în faza de creștere a lunii iar recoltarea culegerea roadelor să se facă în faza de descreștere a lunii de luna plină s au realizat la fel numeroase studii științifice ce au confirmat informațiile moștenite de mii de generații și anume că în această perioadă lunară pot apare anumite reacții atipice mai ciudate în comportamentul uman ca de exemplu hipersensibilitate nervozitate crescută agresivitate interioară și exterioară recent s a demonstrat și efectele petelor solare și ale furtunilor electromagnetice asupra sănătății umane ele pot declanșa la anumite persoane mai receptive anumite simptome ca iritabilitate palpitații anxietate ce poate conduce la depresii sau nevroze astrologia studiază influența astrelor asupra omului în toate domeniile vieții sale relaționale sociale politice economice ea poate oferi soluții concrete viabile deoarece ea merge direct la cauza lucrurilor nu studiaza doar manifestarea efectelor cum fac alte științe înrudite ea are aplicabilitate practica este utilă pentru cine știe să o aprecieze ea ne ajută să vedem realitatea în ansamblul ei holistic depășind limitările materialiste ce nu țin cont de cauzele profunde ale lucrurilor toate creațiile din univers alcătuiesc un întreg un tot iar această conexiune universală ne permite cunoașterea lor prin metode intuitive simbolice cum este și astrologia deoarece toate lucrurile din univers sunt corelate între ele putem începe să cunoaștem o parte din creație luand ca model acele lucruri din univers în cazul nostru cele mai apropiate astre de pământ care pot fi urmărite ușor și care au o influență mai constantă asupra realității terestre astrologia tratează fiecare entitate vie ca fiind unică irepetabilă fiecare hartă astrologică este deci unică strict individualizată în funcție de momentul și locul nașterii persoanei respective prima fundamentare științifică din zilele noastre pe baze statistice a astrologiei a fost realizată de doi psihologi francezi michel și francoise gauquelin ei au pornit studiul lor dorind a demonstra ca astrologia nu are fundament științific dar pe parcursul cercetării lor au constatat cu uimire că există o legatură strânsă între diverse poziții planetare si personalitatea indizilor ei au ales un eșantion foarte mare de subiecți pe o durată de 30 ani cu profesii diferite sportivi doctori actori oameni de știință artiști după ce si au terminat de centralizat toate rezultatele au ajuns la concluzii uimitoare existau anumite aspecte astrologice comune ce determinau alegerea și succesul în o anumită profesie de exemplu cercetarea în domeniul sportiv a relevat că mulți sportivi campioni aveau planeta marte situată în anumite sectoare importante benefice ale hărții lor natale iar cei mediocri aveau aceeași planetă situată în alte sectoare opuse mai putin benefice celor menționate mai sus astfel s a putut demonstra din punct de vedere științific corelația între influența pozițiilor planetei marte și între anumite caracteristici ale ființelor umane mai departe ei au studiat și pozițiile celorlalte planete din sistemul nostru solar asupra actorilor doctorilor militarilor politicienilor artiștilor cu aceleași concluzii uimitoare astrologia este considerată și artă și știință deoarece ea operează cu noțiuni de astronomie și matematică dar și cu arhetipuri mitologice analogii simbolistice ce se cer a fi interpretate cu mare responsabilitate de către un astrolog orice ființă umană este înzestrată cu un liber arbitru care trebuie gestionat cu măsură pe toată durata vieții sale în calitate de ființă spirituală pentru binele său suprem amintesc dictonul astrologic bine cunoscut astrele predispun dar omul dispune suntem deci responsabili total pentru deciziile și faptele noastre în viata și vom culege roadele la ceea ce am semănat pe tot parcursul vietii noastre ce este un astrolog astrologul este un practician ce întocmește horoscopul harta natală a pozițiilor planetare calculată pentru un loc și moment precis unui eveniment cum ar fi nașterea unei persoane și interpretează semnificația pozițiilor planetare pentru a înțelege personalitatea persoanei respective și pentru a determina posibile evoluții ulterioare în viața acesteia el se exprimă în termeni ca influențe predispoziții și trebuie să informeze corect și să sugereze posibile soluții constructive clienților săi un bun astrolog este dator să cerceteze istoria astrologiei si să fie la curent cu noile cercetări in domeniu să se instruiasca continuu și n alte domenii ce au tangență cu astrologia ca psihologia medicina filozofia mitologia astronomia el se perfecționează permanent prin studiu și practică are un nivel de cultură generală ridicat o inteligență spirituală bine dezvoltată și multă multă voință pentru studiu îndelungat combinată cu o muncă intelectuală pe măsură recent și la noi în țară la fel ca și n occident majoritatea astrologilor profesionisti au cel puțin o facultate terminata completată cu multe cursuri de dezvoltare personala și spirituală ce este un horoscop natal un horoscop natal este un set de instrucțiuni astrale ce vorbește despre cum poate concretiza o persoană la maxim potențialul său divin de la naștere intr un mod cât mai armonios cu putință el este un mijloc prin care putem realiza o integrare armonica multidimensionala a personalităților noastre complexe fiecare potențial de exprimare planetar conține o posibilitate bipolară de manifestare succes sau eșec împlinire sau frustrare tensiune sau armonie etc în funcție de calitatea planetei implicate harta natala reprezintă un scenariu de viață ales de noi dinainte de această încarnare pe pamant care va permite cea mai bună dezvoltare personală cea mai bună evoluție spirituală în funcție de nivelul de conștiință atins prin munca continua cu sinele nostru ea este compusă din suma tendințelor reperelor deducțiilor predispozițiilor ce ajută în final la aflarea și împlinirea sensului vieții noastre un horoscop natal poate releva deci misiunea pe care fiecare dintre noi o are de indeplinit în această viață sintetic un horoscop natal conține un portret complet al personalității persoanei ce îl solicită personalitatea de bază și cea în devenire analiza temperamentului profilul afectiv predispoziții legate de sexualitate sanătate de copii parteneriate posibile blocaje inhibiții profilul vocațional compatibilitatea relațională etc ce nu este astrologia astrologia nu este ghicit ea nu ghiceste viitorul cum fac alte practici divinatorii care amestecă uneori in activitatea lor si anumite informatii astrologice dar aceste metode nu fac parte din astrologie astrologia doar traduce mersul planetar intr un mod abstract simbolistic a tuturor elementelor astrologice asa cu am mai afirmat anterior subliniez că astrologia este artă și știință deoarece ea operează cu noțiuni de astronomie și matematică dar și cu arhetipuri mitologice analogii simbolistice ce se cer a fi interpretate cu mare responsabilitate de către un astrolog ea face corelații între conjuncturi planetare și diverse fenomene petrecute în interiorul și exteriorul omului viitorul nu se poate determina cu exactitate viitorul se naște din prezent iar prezentul îl construim noi clipă de clipă cu fiecare decizie acțiune pe care o intreprindem acum și aici este astrologia practică astrologia este utilă practică pentru cine știe cum să o folosească ce să facă cu informația cu mesajul ceresc oferit în dar de planetele sistemului nostru solar există mai multe domenii în care astrologia poate furniza informații prețioase celor interesați și anume relațional medical karmic spiritual previzional mondial astrologia medicală ajută la menținerea stării de sănătate prin o bună cunoaștere de sine din o harta natală se poate preciza și ce organe sunt mai sensibile în corpul nostru fizic de la naștere la ce fel de boli suntem predispuși să facem dacă nu traim armonios fiecare planeta este legată de o funcție importantă a organismului nostru renumitul medic al greciei antice hipocrate considerat și părintele medicinei a afirmat că nu poți fi un bun medic fără să fii astrolog mai poți descoperi ce carențe de vitamine și minerale există într o astrogramă datorită corespondenței între planete și vitamine minerale ce produse homeopate ni se potrivesc cel mai bine etc se poate anticipa dacă astrologul este bine pregatit ce fel de afecțiuni pot apare intr un anumit interval de timp iar dacă este și un bun terapeut sau psiholog medic poate recomanda o terapie naturistă personalizată în funcție de astrograma natală se pot oferi sfaturi astromedicale de calitate legate de anumite terapii momentele benefice cînd acestea pot fi aplicate pentru efecte benefice sporite fiecare om are particularitățile sale fizice și psihice iar aceste calități unice le regăsim în harta lui natală mai precizez că este deosebit de importantă alegerea datelor pentru reușita intervențiilor chirurgicale și pentru aplicarea remediilor naturiste dar și pentru căsătorie deschiderea unei afaceri etc aceste date benefice le obținem tot prin studierea horoscopului natal și a tranzitelor planetare care este sfatul unui astrolog este bine ca oamenii interesați cu adevarat de astrologie să se adreseze unui astrolog profesionist care respectă codul etic al astrologilor este membru al asociației astrologilor din romania este pe deplin responsabil și care nu practică o astrologie comercială inexactă este periculos să se lanseze anumite afirmații negative de către unii astrologi amatori care pot rămâne impregnate în subconștient multă vreme și care pot afecta serios echilibrul nostru psihic trebuind ca ulterior să se apeleze la ședințe de consiliere psihologică pentru vindecare emoțională publicat în fără categorie previous entries top articole venus eros si magie splina dimensiune spirituală ii splina dimensiune spirituală i 2016 luptatorule in lumina lupta s a incheiat qvo vadis domine la un pahar de astrologie fat frumos si ileana cosanzeana in era varsatorului cine este pregatit sa traiasca in era varsatorului 2013 o perspectiva astro umoristica a noului an blog stats 61 290 hits aretya pagini alese glorie lui buddha bun venit acasa in lumina cum trebuie sa mancam if invocatie catre mama cosmica ofranda lirica de rabindranath tagore despre mine inca mai exista karma manuscrisul mariei magdalena ii ne cerem iertare nou medicina informationala biorezonanta picaturi de poezie de nichita stanescu poezie neptuniana poze pentru inima predictiile profetiile catastrofice pot fi modificate articole recente venus eros si magie splina dimensiune spirituală ii splina di...
|