Meta tags:
Headings (most frequently used words):
de, în, la, din, baia, și, maramureș, mare, pentru, sus, se, cu, liga, iulie, cookie, suciu, pe, trei, româniei, liceul, teoretic, proiectului, povești, muzeul, ai, prima, măsurile, unde, centrul, şi, arhive, zilnice, 2025, consent, preferences, așteaptă, reabilitări, drumuri, județene, totuși, sunt, fructe, ce, costă, canalizarea, sate, parc, surpriză, hectare, viitor, loc, bilanțul, etapei, patra, victorie, remiză, eșec, jucători, lotul, lărgit, al, u20, știința, explorări, două, meciuri, pregătire, brașov, campioana, ratează, accederea, finală, după, repriză, secundă, ștearsă, copiii, au, scris, poveștile, comunităților, lor, ziua, george, bacovia, marcată, bogdan, vodă, vișeu, finalul, școala, naturii, geoparcul, gutâi, acțiune, siguranța, elevilor, școlile, săptămâna, altfel, lecție, viață, emil, racoviță, david, horváth, expune, clădirea, octogon, colegiului, arte, vară, plină, oameni, tradiții, culorile, maramureșului, expoziție, dedicată, pictorului, traian, bilțiu, dăncuș, preselecții, viitori, instrumentiști, orchestrei, festivalului, internațional, dumitru, fărcaș, expoziţie, personală, tabitei, pop, democrație, stabilitate, echilibru, putere, circ, maramureșul, lumea, augustin, buzura, revista, graiul, anglia, așa, vă, treceți, voi, bătrâni, cine, ne, vorbește, bine, reacția, școlii, austeritate, nouă, performanță, alpinistul, horia, colibășanu, evaluarea, națională, ccr, face, clarificări, scandalul, primelor, lux, judecători, terapie, scurte, social, phoenix, guvernul, anunțat, reducere, deficitului, bugetar, luna, multe, manifestări, cultural, educaţional, start, târgu, lăpuş, jandarmii, maramureșeni, taberele, tinerii, cercetași, munților, beneficiarii, assoc, gura, lumii, haine, pozat, studenţi, practică, istorie, arheologie, întâlnire, interregională, cadrul, greenlupo, noua, creşă, vişeu, inaugurată, prezenţa, ministrului, dezvoltării, cerşetoria, problemă, tot, mai, greu, combătut, investiție, educația, timpurie, județul, nu, gafe, bancuri, toată, regula, seama, noastră, care, vor, fi, adversarele, echipelor, maramureşene, frh, stabilit, va, juca, supercupa, reface, programul, zimbrilor, florilor, csş, sighetu, marmaţiei, festivalul, naţional, babybaschet,
Text of the page (most frequently used words):
iulie (37), 2025 (37), din (29), mai (19), septembrie (14), 2024 (14), #pentru (13), 2026 (13), august (13), iunie (13), baia (12), mare (12), octombrie (12), 2016 (12), 2017 (12), 2018 (12), 2019 (12), 2020 (12), 2021 (12), 2022 (12), 2023 (12), noiembrie (11), decembrie (11), ianuarie (11), februarie (11), martie (11), aprilie (11), graiul (10), maramureș (10), cookie (8), educaţie (8), 2015 (7), care (7), ciprian (7), liga (7), editorial (7), opinii (7), cultură (7), religie (7), tineret (7), and (6), publicitate (6), sus (6), cosmin (6), filip (6), vancea (6), actualitatea (6), maramureşului (5), cadrul (5), tot (4), preferences (4), bani (4), handbal (4), româniei (4), fotbal (4), terenurilor (4), centrul (4), social (4), rugby (4), the (3), essential (3), prin (3), ofertă (3), vasile (3), iluţ (3), maramureșului (3), județul (3), acest (3), guvernul (3), sau (3), liceul (3), teoretic (3), protocolul (3), intervenție (3), rapidă (3), problema (3), urșilor (3), bazat (3), prevenție (3), babybaschet (3), florilor (3), federaţia (3), română (3), vor (3), avea (3), loc (3), unde (3), trei (3), sunt (3), didactice (3), start (3), ordinea (3), este (3), prima (3), evaluarea (3), proiectului (3), greenlupo (3), muzeul (3), istorie (3), pop (3), cultural (3), măsurile (3), dintre (3), colibășanu (3), volei (3), opens (2), new (2), window (2), powered (2), close (2), accept (2), consent (2), site (2), nostru (2), abonamente (2), agenţia (2), redacţia (2), consiliul (2), arhive (2), zilnice (2), euro (2), lei (2), 8221 (2), politici (2), stabilitate (2), ziua (2), george (2), bacovia (2), marcată (2), bogdan (2), vodă (2), vișeu (2), perioada (2), csş (2), sighetu (2), marmaţiei (2), participat (2), festivalul (2), rândul (2), îşi (2), face (2), prezenţa (2), echipelor (2), zimbrilor (2), iar (2), supercupa (2), csm (2), campioana (2), brașov (2), după (2), desfăşurare (2), fel (2), maramureşene (2), deja (2), doar (2), lor (2), dacă (2), fac (2), beneficiază (2), locale (2), problemă (2), cerşetoria (2), băimăreni (2), nouă (2), oficial (2), vişeu (2), vorba (2), despre (2), noua (2), creşă (2), viitorul (2), întâlnire (2), interregională (2), practică (2), arheologie (2), decât (2), plină (2), jandarmii (2), compartimentului (2), prevenire (2), luna (2), sub (2), stejar (2), târgu (2), două (2), pensiile (2), 000 (2), scurte (2), phoenix (2), rata (2), promovabilitate (2), fără (2), medii (2), națională (2), horia (2), nanga (2), parbat (2), elevilor (2), școala (2), austeritate (2), povești (2), alte (2), sporturi (2), toate (2), sport (2), suciu (2), timp (2), liber (2), sănătatea (2), politică (2), economie (2), agricultură (2), save, days, this, used, store, user, duration, description, name, cookies, enable, basic, functions, are, necessary, for, proper, function, website, toggle, manage, your, below, refuz, preferinte, folosim, uri, îmbunătăți, experiența, dvs, utilizarea, ului, sunteți, acord, urile, copyright, realizat, eci68sal, delia, tepei, editor, srl, 1221, 0137, contactaţi, administrație, curs, valutar, bnr, vin, mie, mar, lun, locuri, muncă, piata, valutara, apreciat, 2649, călin, georgescu, reţinut, diicot, milionul, trebuia, ajungă, campanie, nature, wonders, bird, shrinks, its, organs, fly, thousands, kilometers, non, stop, conferinta, energia, priza, diana, buzoianu, ministrul, mediului, apelor, pădurilor, 8222, mixul, energetic, afectat, seceta, mureşan, ajustare, structurală, bursa, vâtcă, ana, ioan, andro, comentarii, recente, find, facebook, echipa, național, organizat, costinești, eveniment, dedicat, promovării, baschetului, celor, mici, sportivi, micii, baschetbaliști, maramureşeni, demonstrat, ambiție, progres, real, reușind, câștige, naţional, austeritatea, simţită, susţinute, publici, motiv, echipe, înscris, campionat, anunţat, efectua, altă, reface, programul, decis, meciurile, fazele, semifinale, finale, teraplast, arena, bistriţa, participă, primele, clasate, ediția, bucurești, corona, frh, stabilit, juca, cum, ştie, sistemul, precedentele, sezoane, considerat, nevoie, restructurare, astfel, stagiunea, eşalonul, componenţă, serii, adversarele, înţelegem, lămurit, cei, conduc, vreme, destinele, nişte, caricaturi, rea, credinţă, regreţi, regii, odinioară, vedeau, huzurul, mănânce, cozonac, pâine, alexandru, ruja, gafe, bancuri, toată, regula, seama, noastră, 195, copii, vârste, între, ani, împreună, 235, părinți, cadre, comunități, vulnerabile, sprijin, integrat, educație, cel, investiție, educația, timpurie, autorităţile, judeţene, întâlnit, într, şedinţă, urgenţă, căreia, figurat, singură, oraş, pare, fenomenul, amploare, ultima, perioadă, aşa, trebuie, stopat, dragi, dați, greu, combătut, investiţie, importantă, finalizat, orașul, oferi, condiţii, optime, micuţilor, reprezintă, comunităţii, pas, important, vișeului, avut, bucuria, marca, inaugurată, ministrului, dezvoltării, reprezentanți, județului, tema, stopării, ocupării, nete, monitorizarea, clasificarea, județean, partener, proiectul, internaţional, utilizare, ecologică, managementul, studenți, voluntari, stagiul, ajutând, conservarea, colecțiilor, muzeului, giulia, voluntar, absolventă, facultății, filosofie, ubb, cluj, bianca, studentă, licențiată, studii, studenţi, există, nici, ceva, ieşit, comun, eşti, turist, cumperi, straie, populare, serioşi, porţi, niciodată, vreun, bal, tematic, halloween, închiria, gura, lumii, haine, pozat, campania, preventiv, educativă, vacanţă, siguranță, află, parcursul, acestor, săptămâni, montani, şuior, specialiștii, combatere, faptelor, antisociale, cooperare, polițiști, analiză, criminalității, maramureșeni, taberele, tinerii, cercetași, munților, beneficiarii, assoc, vine, bucurii, asociaţia, culturală, deschidem, educațional, lăpuș, anunțăm, noii, membri, echipei, invităm, program, plin, teatru, ateliere, creație, film, jocuri, sănătate, marea, paradă, copiilor, multe, manifestări, educaţional, lăpuş, vom, cote, tva, salariile, sectorul, public, rămâne, plafonate, cass, peste, creșterea, normei, profesori, ore, anunțat, reducere, deficitului, bugetar, circa, probleme, lunar, terapia, centrului, persoane, dizabilități, aflat, subordinea, direcției, asistență, socială, oferă, servicii, recuperare, socio, medicală, specialitate, solicitarea, beneficiarilor, terapie, președintele, interimar, curții, constituționale, judecătorul, marian, enache, transmis, ieri, comunicat, dezminte, informațiile, apărute, presă, referitoare, acordarea, unor, sume, judecătorilor, constituționali, cărora, încheie, mandatul, indemnizație, pensionare, ccr, clarificări, scandalul, primelor, lux, judecători, românia, sesiunea, candidații, participanți, obținut, mari, egale, absolvenții, gimnaziu, renumitul, alpinist, român, escaladat, succes, vineri, dimineață, vârful, înalt, 8126, munții, himalaya, escaladase, zece, vârfurile, metri, lume, utiliza, oxigen, suplimentar, adăugat, performanță, alpinistul, numărul, studenților, cadrelor, dimensiune, plasează, primul, sectoarele, bugetare, față, impuse, bolojan, personalul, reacționează, celelalte, sectoare, funcție, interese, adică, logic, obiectiv, când, liderii, sindicat, reacția, școlii, cine, vorbește, bine, așa, treceți, voi, bătrâni, revista, anglia, maramureșul, lumea, augustin, buzura, democrație, echilibru, putere, circ, expoziţie, personală, tabitei, preselecții, viitori, instrumentiști, orchestrei, festivalului, internațional, dumitru, fărcaș, culorile, expoziție, dedicată, pictorului, traian, bilțiu, dăncuș, vară, oameni, tradiții, david, horváth, expune, clădirea, octogon, colegiului, arte, săptămâna, altfel, lecție, viață, emil, racoviță, acțiune, siguranța, școlile, finalul, naturii, geoparcul, gutâi, copiii, scris, poveștile, comunităților, ratează, accederea, finală, repriză, secundă, ștearsă, știința, explorări, meciuri, pregătire, jucători, lotul, lărgit, u20, bilanțul, etapei, patra, victorie, remiză, eșec, parc, surpriză, hectare, viitor, costă, canalizarea, sate, totuși, fructe, așteaptă, reabilitări, drumuri, județene, marți, închideţi,
Text of the page (random words):
estivalului internațional dumitru fărcaș cultură religie prima expoziţie personală a tabitei pop editorial opinii editorial opinii democrație stabilitate echilibru povești putere circ editorial opinii maramureșul lumea și augustin buzura editorial opinii revista graiul din anglia editorial opinii așa vă treceți voi bătrâni editorial opinii cine ne vorbește de bine publicitate arhive zilnice 4 iulie 2025 reacția școlii la măsurile de austeritate graiul maramureşului 4 iulie 2025 1 numărul elevilor studenților și al cadrelor didactice ca dimensiune plasează școala pe primul loc în sectoarele bugetare față de măsurile de austeritate impuse de guvernul bolojan personalul reacționează la fel ca celelalte sectoare în funcție de interese adică logic și obiectiv când liderii de sindicat o nouă performanță pentru alpinistul horia colibășanu graiul maramureşului 4 iulie 2025 0 renumitul alpinist român horia colibășanu a escaladat cu succes vineri dimineață vârful nanga parbat înalt de 8126 m din munții himalaya colibășanu care escaladase deja zece dintre vârfurile de 8 000 de metri din lume fără a utiliza oxigen suplimentar a adăugat nanga parbat în cv ul evaluarea națională în maramureș ciprian vancea 4 iulie 2025 0 81 2 rata de promovabilitate și fără medii de 10 în românia în sesiunea din iunie 83 1 dintre candidații participanți la evaluarea națională au obținut medii mai mari sau egale cu 5 în maramureș rata de promovabilitate este de 81 2 75 dintre absolvenții de gimnaziu ccr face clarificări în scandalul primelor de lux pentru judecători graiul maramureşului 4 iulie 2025 0 președintele interimar al curții constituționale judecătorul marian enache a transmis ieri 3 iulie un comunicat în care dezminte informațiile apărute în presă referitoare la acordarea unor sume de bani judecătorilor constituționali cărora li se încheie mandatul în acest an nr indemnizație de pensionare de terapie cu unde scurte la centrul social phoenix ciprian vancea 4 iulie 2025 0 circa 80 de băimăreni cu probleme beneficiază lunar de terapia cu unde scurte în cadrul centrului social pentru persoane cu dizabilități phoenix aflat în subordinea direcției de asistență socială baia mare centrul oferă servicii de recuperare socio medicală și de specialitate la solicitarea beneficiarilor și guvernul a anunțat măsurile de reducere a deficitului bugetar vasile iluţ 4 iulie 2025 1 vom avea doar două cote de tva de 11 și 21 pensiile și salariile din sectorul public vor rămâne plafonate în 2026 cass pentru pensiile de peste 3 000 lei creșterea normei didactice pentru profesori de la 16 la 18 ore iulie luna cu multe manifestări la centrul cultural educaţional start târgu lăpuş cosmin filip 4 iulie 2025 0 luna iulie vine cu bucurii la asociaţia culturală sub stejar deschidem oficial centrul cultural educațional start din târgu lăpuș anunțăm noii membri ai echipei sub stejar și vă invităm la un program cultural plin cu teatru ateliere de creație film jocuri sănătate marea paradă a copiilor jandarmii maramureșeni în taberele cu tinerii cercetași ai munților și beneficiarii assoc baia mare cosmin filip 4 iulie 2025 0 campania preventiv educativă vacanţă în siguranță se află în plină desfăşurare iar pe parcursul acestor săptămâni jandarmii montani de la şuior și specialiștii din cadrul compartimentului prevenire și combatere a faptelor antisociale în cooperare cu polițiști din cadrul compartimentului de analiză și prevenire a criminalității gura lumii haine de pozat graiul maramureşului 4 iulie 2025 0 da se există şi nici nu e ceva ieşit din comun dacă eşti turist decât să cumperi straie populare maramureşene cu bani serioşi pe care să nu le mai porţi niciodată decât la vreun bal tematic sau un halloween ai ofertă de a le închiria studenţi în practică la muzeul de istorie şi arheologie ciprian vancea 4 iulie 2025 0 studenți și voluntari îşi fac stagiul de practică la muzeul de istorie şi arheologie din baia mare ajutând la conservarea colecțiilor muzeului este vorba despre giulia pop voluntar absolventă a facultății de istorie și filosofie ubb cluj bianca pop studentă licențiată în studii prima întâlnire interregională în cadrul proiectului greenlupo ciprian vancea 4 iulie 2025 0 reprezentanți ai județului maramureș au participat la prima întâlnire interregională pe tema stopării ocupării nete a terenurilor evaluarea monitorizarea și clasificarea terenurilor în cadrul proiectului greenlupo consiliul județean maramureș partener în proiectul internaţional greenlupo politici de utilizare ecologică a terenurilor prin managementul terenurilor noua creşă din vişeu de sus inaugurată în prezenţa ministrului dezvoltării ciprian vancea 4 iulie 2025 1 o nouă investiţie importantă s a finalizat oficial în orașul vişeu de sus este vorba despre noua creşă ce va oferi condiţii optime de educaţie micuţilor ce reprezintă viitorul comunităţii locale un pas important pentru viitorul vișeului de sus am avut bucuria de a marca un cerşetoria din baia mare o problemă tot mai greu de combătut ciprian vancea 4 iulie 2025 2 autorităţile locale şi judeţene s au întâlnit într o şedinţă de urgenţă pe ordinea căreia a figurat o singură problemă cerşetoria din oraş se pare că fenomenul ia o amploare tot mai mare în ultima perioadă aşa că trebuie stopat dragi băimăreni nu mai dați bani și investiție în educația timpurie în județul maramureș vasile iluţ 4 iulie 2025 0 în perioada octombrie 2024 septembrie 2025 2 195 de copii cu vârste între 3 și 6 ani împreună cu 235 părinți și 60 de cadre didactice din 45 de comunități vulnerabile din județul maramureș beneficiază de sprijin integrat prin start în educație cel nu gafe bancuri în toată regula pe seama noastră alexandru ruja 4 iulie 2025 1 să ne înţelegem am lămurit deja că cei care ne conduc de o vreme destinele sunt nişte caricaturi ba sunt şi de rea credinţă mai să regreţi regii de odinioară care şi vedeau doar de huzurul lor să mănânce cozonac dacă n au pâine ce fac care vor fi adversarele echipelor maramureşene în liga 3 cosmin filip 4 iulie 2025 0 după cum se ştie sistemul de desfăşurare în liga 3 nu va fi la fel ca în precedentele sezoane federaţia română de fotbal a considerat că e nevoie de o restructurare astfel că din stagiunea 2025 2026 eşalonul trei va avea în componenţă 8 serii şi frh a stabilit unde se va juca supercupa româniei cosmin filip 4 iulie 2025 0 federaţia română de handbal a decis că meciurile din supercupa româniei fazele semifinale şi finale vor avea loc în teraplast arena din bistriţa în 23 şi 24 august participă primele 4 clasate în liga florilor ediția 2024 2025 csm bucurești campioana româniei csm corona brașov se reface programul în liga zimbrilor şi liga florilor cosmin filip 4 iulie 2025 0 austeritatea îşi face simţită prezenţa şi în rândul echipelor susţinute din bani publici din acest motiv 2 echipe din liga zimbrilor și 2 din liga florilor nu s au mai înscris în campionat iar federaţia română de handbal a anunţat că va efectua o altă csş sighetu marmaţiei la festivalul naţional de babybaschet cosmin filip 4 iulie 2025 0 în perioada 23 26 iunie echipa de babybaschet a csş sighetu marmaţiei a participat la festivalul național de babybaschet organizat la costinești eveniment dedicat promovării baschetului în rândul celor mai mici sportivi micii baschetbaliști maramureşeni au demonstrat ambiție și progres real reușind să câștige 6 din find us on facebook comentarii recente ciprian la în baia mare protocolul pentru intervenție rapidă în problema urșilor bazat pe prevenție andro id la în baia mare protocolul pentru intervenție rapidă în problema urșilor bazat pe prevenție ioan la în baia mare protocolul pentru intervenție rapidă în problema urșilor bazat pe prevenție vâtcă ana la ziua george bacovia marcată la liceul teoretic bogdan vodă din vișeu de sus bursa ro guvernul mureşan politici de stabilitate and 8221 sau ajustare structurală conferinta energia in priza diana buzoianu ministrul mediului apelor şi pădurilor and 8222 mixul energetic afectat de seceta din acest an and 8221 nature and 39 s wonders a bird shrinks its organs to fly thousands of kilometers non stop călin georgescu reţinut de diicot milionul de euro care trebuia să ajungă în campanie piata valutara euro s a apreciat la 5 2649 lei locuri de muncă județul maramureș arhive zilnice iulie 2025 septembrie 2026 august 2026 iulie 2026 iunie 2026 mai 2026 aprilie 2026 martie 2026 februarie 2026 ianuarie 2026 decembrie 2025 noiembrie 2025 octombrie 2025 septembrie 2025 august 2025 iulie 2025 iunie 2025 mai 2025 aprilie 2025 martie 2025 februarie 2025 ianuarie 2025 decembrie 2024 noiembrie 2024 octombrie 2024 septembrie 2024 august 2024 iulie 2024 iunie 2024 mai 2024 aprilie 2024 martie 2024 februarie 2024 ianuarie 2024 decembrie 2023 noiembrie 2023 octombrie 2023 septembrie 2023 august 2023 iulie 2023 iunie 2023 mai 2023 aprilie 2023 martie 2023 februarie 2023 ianuarie 2023 decembrie 2022 noiembrie 2022 octombrie 2022 septembrie 2022 august 2022 iulie 2022 iunie 2022 mai 2022 aprilie 2022 martie 2022 februarie 2022 ianuarie 2022 decembrie 2021 noiembrie 2021 octombrie 2021 septembrie 2021 august 2021 iulie 2021 iunie 2021 mai 2021 aprilie 2021 martie 2021 februarie 2021 ianuarie 2021 decembrie 2020 noiembrie 2020 octombrie 2020 septembrie 2020 august 2020 iulie 2020 iunie 2020 mai 2020 aprilie 2020 martie 2020 februarie 2020 ianuarie 2020 decembrie 2019 noiembrie 2019 octombrie 2019 septembrie 2019 august 2019 iulie 2019 iunie 2019 mai 2019 aprilie 2019 martie 2019 februarie 2019 ianuarie 2019 decembrie 2018 noiembrie 2018 octombrie 2018 septembrie 2018 august 2018 iulie 2018 iunie 2018 mai 2018 aprilie 2018 martie 2018 februarie 2018 ianuarie 2018 decembrie 2017 noiembrie 2017 octombrie 2017 septembrie 2017 august 2017 iulie 2017 iunie 2017 mai 2017 aprilie 2017 martie 2017 februarie 2017 ianuarie 2017 decembrie 2016 noiembrie 2016 octombrie 2016 septembrie 2016 august 2016 iulie 2016 iunie 2016 mai 2016 aprilie 2016 martie 2016 februarie 2016 ianuarie 2016 decembrie 2015 noiembrie 2015 octombrie 2015 septembrie 2015 august 2015 iulie 2015 lun mar mie j vin s d 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 1...
|