Meta tags:
Headings (most frequently used words):
de, și, la, în, din, baia, mare, se, un, cu, nu, minaur, vs, csm, să, al, mi, maramureș, cookie, râului, fost, ii, pentru, colegiul, prin, cine, te, românia, sua, mai, ar, fi, cs, justinian, preotul, despre, muzeul, județean, istorie, ulmeni, arhive, zilnice, octombrie, 2024, consent, preferences, întregul, tronson, valea, vișeu, sus, este, asfaltat, poveste, prind, cheag, băile, stațiunea, dragomirești, piața, revoluției, renaște, 695, copii, separați, părinți, sfârșitul, trimestrului, transilvania, sighet, unirea, dej, sântandrei, prea, multe, greșeli, ratări, avea, pretenția, câștigăm, mâine, debutăm, grupele, cupei, româniei, am, jucat, mulțumitor, fața, campioanei, elevii, gimnaziu, aşteptaţi, înscrie, campionatul, național, elev, arte, premiul, lea, inovație, sustenabilitate, sprie, echipa, robotică, cyber, liceeni, economic, nicolae, titulescu, premiați, ziua, europeană, 100, ore, astronomie, călătorie, digitală, univers, cn, viaţa, şi, astronomia, explicate, într, film, planetariul, proiecţie, specială, filmului, fjord, cinema, city, one, jazz, festival, aduce, 14, artiști, retro, parada, toamnei, sufletul, glumit, totuși, ceva, mișcă, obrazul, gros, tot, cheltuială, ține, uiți, stimate, cititor, informează, bursa, suportabilității, naționale, mondiale, gata, implozie, sindromul, dunning, kruger, efectul, său, devastator, ușor, decât, crezut, vaslui, 28, 37, 15, 20, crâmpeie, viața, arhiepiscopului, chira, iustin, tira, arhiepiscopul, cel, care, creat, deschis, expoziția, povestea, muzeului, orășenesc, ajuns, arheologie, mattias, eskilsson, suedez, adoptat, fanfara, municipală, prefigurează, cincilea, succes, târgu, jiu, sesiune, comunicări, științifice, mihai, morar, cetățean, onoare, județului, gura, lumii, legenda, castanelor, lux, ionel, bogdan, parteneriatul, ambasada, contribuie, dezvoltarea, promovarea, maramureșului, new, york, limba, română, sesizări, penale, amenzi, controalele, gărzii, mediu, razii, sistem, integrat, borșa, șomcuta, firmă, afara, țării, vândut, online, arme, supuse, autorizării, dumitru, iuga, săcel, distins, crucea, nordului, preasfințitul, macarie, drăgoi, domnițele, vizează, primele, puncte, derbyuri, șefia, seriei, mulți, șomeri, sate, construiește, baraj, agrement, apărare, împotriva, viiturilor, săcălășeni, desești, asfaltări, curs, pe, kilometri, depozitul, colectare, aport, voluntar, soluția, problema, deșeurilor, sediu, primărie, giulești, cabinet, medical, reabilitate,
Text of the page (most frequently used words):
#octombrie (40), 2024 (37), din (21), mare (19), baia (18), mai (16), august (14), septembrie (14), iulie (13), 2026 (12), 2016 (12), 2017 (12), 2018 (12), 2019 (12), 2020 (12), 2021 (12), 2022 (12), 2023 (12), 2025 (12), maramureș (12), pentru (11), noiembrie (11), decembrie (11), ianuarie (11), februarie (11), martie (11), aprilie (11), iunie (11), cookie (8), graiul (8), care (8), cultură (8), prin (7), 2015 (7), fost (7), camelia (7), tocaci (7), editorial (7), opinii (7), religie (7), educaţie (7), tineret (7), publicitate (6), județean (6), minaur (6), csm (6), fotbal (6), sua (5), muzeul (5), actualitatea (5), tot (4), preferences (4), maramureşului (4), curs (4), ajuns (4), gheorghe (4), cosmin (4), filip (4), românia (4), avut (4), după (4), istorie (4), handbal (4), new (3), the (3), essential (3), are (3), nostru (3), maramureșului (3), alexandru (3), mediu (3), deșeurilor (3), aflat (3), ciprian (3), vancea (3), ulmeni (3), kilometri (3), aproximativ (3), ora (3), feminin (3), râului (3), primele (3), culturale (3), macarie (3), drăgoi (3), joi (3), limba (3), timp (3), într (3), arheologie (3), alte (3), justinian (3), rugby (3), social (3), opens (2), window (2), powered (2), and (2), close (2), accept (2), consent (2), site (2), realizat (2), abonamente (2), agenţia (2), ofertă (2), redacţia (2), arhive (2), zilnice (2), muncă (2), nord (2), penale (2), este (2), ale (2), mondiale (2), bursa (2), șantierele (2), bilanț (2), vizită (2), primăria (2), zile (2), giulești (2), putea (2), primărie (2), medical (2), ruja (2), comisariatul (2), urma (2), unui (2), control (2), comuna (2), lucru (2), asfaltări (2), acest (2), sunt (2), baraj (2), agrement (2), zona (2), sfârșitul (2), șomeri (2), luna (2), anului (2), fără (2), maramureșene (2), runda (2), ligii (2), patru (2), dintre (2), sâmbătă (2), sighet (2), derbyuri (2), confruntări (2), sepsi (2), osk (2), sfântu (2), acs (2), duminică (2), victorie (2), domnițele (2), puncte (2), desfășurat (2), multe (2), organizate (2), preotul (2), preasfințitul (2), borșa (2), șomcuta (2), acțiuni (2), gărzii (2), naționale (2), împreună (2), română (2), ține (2), despre (2), kathleen (2), kavalec (2), două (2), ionel (2), bogdan (2), prețuri (2), pus (2), mari (2), încotro (2), oamenii (2), decât (2), mihai (2), morar (2), cetățean (2), onoare (2), județului (2), această (2), comunicări (2), științifice (2), condiții (2), târgu (2), jiu (2), fanfara (2), municipală (2), expoziția (2), 120 (2), ani (2), iustin (2), tira (2), chira (2), avea (2), vaslui (2), cine (2), colegiul (2), volei (2), sporturi (2), toate (2), sport (2), liber (2), sănătatea (2), politică (2), ordinea (2), economie (2), agricultură (2), save, days, this, used, store, user, duration, description, name, cookies, enable, basic, functions, necessary, for, proper, function, website, toggle, manage, your, below, refuz, preferinte, folosim, uri, îmbunătăți, experiența, dvs, utilizarea, ului, sunteți, acord, urile, copyright, eci68sal, delia, tepei, vasile, iluţ, editor, srl, 1221, 0137, contactaţi, consiliul, administrație, valutar, bnr, vin, mie, mar, lun, locuri, județul, euronews, sprijinul, ucraina, devine, insuficient, fondul, escaladării, atacurilor, ruseşti, cristian, pistol, lotul, stadiu, fizic, bbc, statele, unite, impun, sancţiuni, directe, curţii, internaţionale, nbc, news, kimberly, guilfoyle, anchetată, departamentul, stat, pretinse, solicitări, financiare, reuters, secretarul, trezoreriei, participă, reuniunile, fmi, băncii, andro, motocicliști, prinși, 170, 125, alex, preșcolarii, grădiniței, evreu, comentarii, recente, find, facebook, pagina, câteva, sosește, mobilierul, sediul, primăriei, folosit, casa, boierească, veche, reabilitată, modernizată, recompartimentată, acum, devenit, modernă, fel, întâmplă, dispensarul, reabilitat, inclusiv, locuință, protocol, sediu, cabinet, reabilitate, amendată, recent, garda, națională, gestionarea, defectuoasă, astfel, comisarii, depistat, depozitări, deșeuri, amplasamente, neautorizate, respectiv, îngroparea, teren, raza, administrativ, teritorială, depozitul, colectare, aport, voluntar, soluția, problema, finanțare, guvernamentală, saligny, străzi, moment, spune, primarul, bohotici, executați, cei, drumuri, modernizate, desești, nou, proiect, important, derulare, presupune, construirea, localitate, europa, luciu, apă, hectare, acesta, completa, recreere, gândită, localnici, turiști, plus, amenajarea, servi, construiește, apărare, împotriva, viiturilor, săcălășeni, lunii, evidențele, agenției, județene, ocuparea, forței, erau, înregistrați, 293, 198, femei, rata, șomajului, fiind, scădere, față, totalul, maramureșenilor, loc, mulți, sate, examene, dificile, echipele, jocuri, urmând, deruleze, atât, cât, vor, implicate, pot, schimba, sau, ierarhia, actuală, șefia, seriei, etapa, secunde, joacă, goluri, încasate, vizează, regatul, danemarcei, perioada, manifestări, duhovnicești, caritabile, evenimentele, inițiativa, participarea, preasfințitului, episcopul, ortodox, europei, printre, oaspeții, seamă, episcopului, dumitru, iuga, săcel, distins, crucea, nordului, 195, persoane, legitimate, 138, autovehicule, verificate, sancțiuni, contravenționale, valoare, 000, lei, aplicate, raziilor, orașele, polițiști, cadrul, multor, structuri, angrenați, desfășurarea, unor, razii, sistem, integrat, firmă, afara, țării, vândut, online, arme, supuse, autorizării, trimestre, 684, 167, planificate, obiective, cuprinse, lista, obiectivelor, controlate, tematice, inspecție, seveso, reprezentanții, isu, apm, sesizări, amenzi, controalele, început, spun, foarte, agitat, lumea, asta, confuză, multă, mediocritate, culturală, până, nivel, înalt, influențe, globaliste, șterge, destinul, nici, vorbă, când, dispare, prăbușește, poporul, pârja, york, excelența, ambasadorul, scopul, consolidării, parteneriatului, securitate, diplomației, legăturilor, interumane, doamna, ambasador, alături, delegația, parteneriatul, ambasada, contribuie, dezvoltarea, promovarea, auzit, explicații, comercianți, maximale, iei, credit, alta, cică, autoritatea, locală, taxe, perfect, așa, ați, gura, lumii, legenda, castanelor, lux, evenimentul, forza, realizatorul, matinalului, radio, băimăreanul, propunerea, distincție, aparținut, chiar, șefului, administrației, președintele, publicul, participant, sesiunea, anuală, organizată, bucurat, prezența, numeroși, cercetători, specialiști, muzeali, profesori, dedicat, eforturile, derulării, bune, acțiunilor, desfășurate, deschiderea, sesiune, întrerupere, săptămâni, liga, florilor, reluat, mijlocul, săptămânii, continuă, weekend, întâlnește, etapă, sala, prefigurează, cincilea, succes, brand, municipiului, reușit, ajungă, inima, iubitorilor, muzică, calitate, disciplina, impusă, dirijorul, fanfarei, municipale, florian, mătăsaru, studiul, constant, repertoriu, dar, profesionalismul, instrumentiștilor, alcătuiesc, componența, orchestrei, mattias, eskilsson, suedez, adoptat, menită, marcheze, activitate, muzeală, mutat, bastionul, măcelarilor, strada, monetăriei, redeschiderea, expoziției, oră, șenesc, educație, povestea, muzeului, orășenesc, urmare, 10460, părintele, mărturisește, iubit, mult, diaconia, binecuvântarea, formeze, lângă, adevărat, far, duhovnicesc, străbătut, eparhia, clujului, lung, lat, entuziasmul, tineresc, crâmpeie, viața, arhiepiscopului, arhiepiscopul, cel, creat, deschis, trei, revenit, acasă, fieful, celor, dobândită, facile, băieții, lui, sabou, cea, solidă, prestație, acestui, debut, sezon, adevăr, minute, ușor, crezut, sindromul, dunning, kruger, efectul, său, devastator, suportabilității, gata, implozie, uiți, stimate, cititor, informează, obrazul, gros, cheltuială, totuși, ceva, mișcă, sufletul, glumit, retro, parada, toamnei, one, jazz, festival, aduce, artiști, proiecţie, specială, filmului, fjord, cinema, city, viaţa, astronomia, explicate, film, planetariul, 100, ore, astronomie, călătorie, digitală, univers, liceeni, economic, nicolae, titulescu, premiați, ziua, europeană, inovație, sustenabilitate, sprie, echipa, robotică, cyber, elev, arte, premiul, lea, elevii, gimnaziu, aşteptaţi, înscrie, campionatul, național, jucat, mulțumitor, fața, campioanei, mâine, debutăm, grupele, cupei, româniei, prea, greșeli, ratări, pretenția, câștigăm, transilvania, unirea, dej, sântandrei, 695, copii, separați, părinți, trimestrului, piața, revoluției, renaște, poveste, prind, cheag, băile, stațiunea, dragomirești, întregul, tronson, valea, vișeu, sus, asfaltat, închideţi,
Text of the page (random words):
15 minute crâmpeie din viața arhiepiscopului justinian chira preotul iustin tira arhiepiscopul justinian a fost cel care mi a creat și mi a deschis și mi a camelia tocaci 5 octombrie 2024 0 urmare din nr 10460 21 septembrie 2024 părintele iustin tira mărturisește că a iubit mult diaconia a avut binecuvântarea să se formeze lângă un adevărat far duhovnicesc preasfințitul justinian chira împreună cu el a străbătut eparhia clujului în lung și n lat avea entuziasmul tineresc expoziția despre povestea muzeului orășenesc baia mare a ajuns la muzeul județean de istorie și arheologie maramureș camelia tocaci 5 octombrie 2024 0 expoziția menită să marcheze 120 de ani de activitate muzeală în baia mare s a mutat de la bastionul măcelarilor la muzeul județean de istorie și arheologie maramureș strada monetăriei nr 1 3 redeschiderea expoziției muzeul oră șenesc baia mare 120 de ani de cultură și educație mattias eskilsson un suedez adoptat de fanfara municipală camelia tocaci 5 octombrie 2024 0 fanfara municipală a ajuns un brand al municipiului baia mare a reușit să ajungă la inima iubitorilor de muzică de calitate prin disciplina impusă de dirijorul fanfarei municipale florian mătăsaru prin studiul constant prin repertoriu dar și prin profesionalismul instrumentiștilor care alcătuiesc componența orchestrei se prefigurează al cincilea succes cs minaur baia mare csm târgu jiu cosmin filip 5 octombrie 2024 0 după o întrerupere de aproximativ două săptămâni liga florilor s a reluat la mijlocul săptămânii în curs și runda 5 continuă cu alte patru confruntări în acest weekend cs minaur întâlnește în această etapă pe csm târgu jiu duminică de la ora 18 în sala sesiune de comunicări științifice la muzeul județean de istorie camelia tocaci 5 octombrie 2024 0 joi 3 octombrie publicul participant la sesiunea anuală de comunicări științifice organizată de muzeul județean de istorie și arheologie maramureș s a bucurat de prezența a numeroși cercetători specialiști muzeali și profesori care și au dedicat eforturile derulării în bune condiții a acțiunilor culturale desfășurate după deschiderea mihai morar cetățean de onoare al județului maramureș camelia tocaci 5 octombrie 2024 0 după ce în luna august în baia mare s a desfășurat evenimentul forza zu realizatorul matinalului de la radio zu băimăreanul mihai morar a ajuns și cetățean de onoare al județului maramureș propunerea pentru această distincție i a aparținut chiar șefului administrației maramureșene ionel bogdan președintele gura lumii legenda castanelor de lux graiul maramureşului 5 octombrie 2024 0 am auzit explicații de la comercianți de ce au fost prețuri maximale să ți iei credit nu alta cică le a pus autoritatea locală taxe mari și n au avut încotro perfect așa și oamenii ați pus prețuri mari și oamenii n au avut încotro decât să se ionel bogdan parteneriatul cu ambasada sua în românia contribuie la dezvoltarea și promovarea maramureșului graiul maramureşului 5 octombrie 2024 0 excelența sa kathleen kavalec ambasadorul sua în românia s a aflat timp de două zile în maramureș într o vizită de lucru cu scopul consolidării parteneriatului de securitate dintre sua și românia a diplomației culturale și a legăturilor interumane doamna ambasador kathleen kavalec alături de delegația care din new york despre limba română gheorghe pârja 5 octombrie 2024 1 de la început spun că nu sunt foarte agitat că lumea asta confuză cu multă mediocritate culturală până la nivel înalt cu influențe globaliste va putea șterge limba română din destinul nostru nici vorbă când dispare limba se prăbușește poporul și tot ce ține sesizări penale și amenzi la controalele gărzii de mediu ciprian vancea 5 octombrie 2024 0 comisariatul județean maramureș al gărzii naționale de mediu a realizat în primele 3 trimestre ale anului 2024 684 acțiuni de control din care 167 planificate la obiective cuprinse în lista obiectivelor controlate 29 tematice o inspecție seveso împreună cu reprezentanții isu maramureș și apm razii în sistem integrat în borșa șomcuta mare și ulmeni o firmă din afara țării ar fi vândut online arme supuse autorizării și graiul maramureşului 5 octombrie 2024 1 195 persoane legitimate 138 de autovehicule verificate și sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 14 000 lei aplicate în urma raziilor organizate joi 3 octombrie în orașele borșa șomcuta mare și ulmeni joi polițiști din cadrul mai multor structuri au fost angrenați pentru desfășurarea unor acțiuni preotul dumitru iuga din săcel distins cu crucea nordului de preasfințitul macarie drăgoi camelia tocaci 5 octombrie 2024 0 în regatul danemarcei s au desfășurat în perioada 27 29 septembrie mai multe manifestări duhovnicești culturale și caritabile evenimentele au fost organizate la inițiativa și cu participarea preasfințitului macarie drăgoi episcopul ortodox al europei de nord printre oaspeții de seamă ai episcopului macarie drăgoi s a aflat și domnițele râului vizează primele puncte cosmin filip 5 octombrie 2024 0 sepsi osk sfântu gheorghe acs fotbal feminin baia mare în etapa 3 a ligii secunde la fotbal feminin acs fotbal feminin joacă duminică 6 octombrie de la ora 11 la sepsi osk sfântu gheorghe fără victorie și cu 14 goluri încasate domnițele râului derbyuri pentru șefia seriei cosmin filip 5 octombrie 2024 0 examene dificile pentru echipele maramureșene în runda 6 a ligii 3 patru dintre jocuri urmând să se deruleze sâmbătă 5 octombrie de la ora 15 atât minaur cât și csm sighet vor fi implicate în derbyuri confruntări care pot schimba sau nu ierarhia actuală mai mulți șomeri la sate în maramureș camelia tocaci 5 octombrie 2024 0 la sfârșitul lunii august în evidențele agenției județene pentru ocuparea forței de muncă maramureș erau înregistrați 4 293 șomeri din care 2 198 femei rata șomajului fiind de 2 4 în scădere cu 0 13 față de luna iulie a anului în curs din totalul maramureșenilor fără loc de se construiește un baraj de agrement și de apărare împotriva viiturilor în săcălășeni ciprian vancea 5 octombrie 2024 0 comuna are un nou proiect important în derulare care presupune construirea unui baraj de agrement în localitate zona europa cu un luciu de apă de aproximativ 7 hectare acesta va completa zona de recreere gândită pentru localnici și turiști în plus amenajarea va servi în desești asfaltări în curs pe 6 kilometri alexandru ruja 5 octombrie 2024 0 comuna are în lucru asfaltări cu finanțare guvernamentală saligny pe 6 kilometri de străzi în acest moment ne spune primarul gheorghe bohotici sunt executați 5 din cei 6 kilometri de drumuri modernizate depozitul de colectare prin aport voluntar din ulmeni soluția la problema deșeurilor ciprian vancea 5 octombrie 2024 0 primăria a fost amendată recent de garda națională de mediu comisariatul județean maramureș pentru gestionarea defectuoasă a deșeurilor astfel în urma unui control comisarii au depistat depozitări de deșeuri pe amplasamente neautorizate respectiv îngroparea deșeurilor pe un teren aflat pe raza administrativ teritorială a sediu de primărie din giulești și cabinet medical reabilitate alexandru ruja 5 octombrie 2024 0 în câteva zile sosește mobilierul și sediul primăriei din giulești va putea fi folosit casa boierească veche a fost reabilitată modernizată recompartimentată și acum a devenit o primărie modernă la fel se întâmplă cu dispensarul medical reabilitat inclusiv cu locuință de protocol 1 2 pagina 1 din 2 find us on facebook comentarii recente evreu la preșcolarii grădiniței 25 în vizită la primăria baia mare alex la motocicliști prinși cu 170 și 125 km h a la șantierele din baia mare la bilanț andro id la șantierele din baia mare la bilanț bursa ro reuters secretarul trezoreriei sua nu participă la reuniunile fmi şi ale băncii mondiale nbc news kimberly guilfoyle este anchetată de departamentul de stat pentru pretinse solicitări financiare bbc statele unite impun sancţiuni directe curţii penale internaţionale cristian pistol lotul 1 al a0 nord a ajuns la un stadiu fizic de 82 euronews sprijinul ue pentru ucraina devine insuficient pe fondul escaladării atacurilor ruseşti locuri de muncă județul maramureș arhive zilnice octombrie 2024 octombrie 2026 septembrie 2026 august 2026 iulie 2026 iunie 2026 mai 2026 aprilie 2026 martie 2026 februarie 2026 ianuarie 2026 decembrie 2025 noiembrie 2025 octombrie 2025 septembrie 2025 august 2025 iulie 2025 iunie 2025 mai 2025 aprilie 2025 martie 2025 februarie 2025 ianuarie 2025 decembrie 2024 noiembrie 2024 octombrie 2024 septembrie 2024 august 2024 iulie 2024 iunie 2024 mai 2024 aprilie 2024 martie 2024 februarie 2024 ianuarie 2024 decembrie 2023 noiembrie 2023 octombrie 2023 septembrie 2023 august 2023 iulie 2023 iunie 2023 mai 2023 aprilie 2023 martie 2023 februarie 2023 ianuarie 2023 decembrie 2022 noiembrie 2022 octombrie 2022 septembrie 2022 august 2022 iulie 2022 iunie 2022 mai 2022 aprilie 2022 martie 2022 februarie 2022 ianuarie 2022 decembrie 2021 noiembrie 2021 octombrie 2021 septembrie 2021 august 2021 iulie 2021 iunie 2021 mai 2021 aprilie 2021 martie 2021 februarie 2021 ianuarie 2021 decembrie 2020 noiembrie 2020 octombrie 2020 septembrie 2020 august 2020 iulie 2020 iunie 2020 mai 2020 aprilie 2020 martie 2020 februarie 2020 ianuarie 2020 decembrie 2019 noiembrie 2019 octombrie 2019 septembrie 2019 august 2019 iulie 2019 iunie 2019 mai 2019 aprilie 2019 martie 2019 februarie 2019 ianuarie 2019 decembrie 2018 noiembrie 2018 octombrie 2018 septembrie 2018 august 2018 iulie 2018 iunie 2018 mai 2018 aprilie 2018 martie 2018 februarie 2018 ianuarie 2018 decembrie 2017 noiembrie 2017 octombrie 2017 septembrie 2017 august 2017 iulie 2017 iunie 2017 mai 2017 aprilie 2017 martie 2017 februarie 2017 ianuarie 2017 decembrie 2016 noiembrie 2016 octombrie 2016 septembrie 2016 august 2016 iulie 2016 iunie 2016 mai 2016 aprilie 2016 martie 2016 februarie 2016 ianuarie 2016 decembrie 2015 noiembrie 2015 octombrie 2015 septembrie 2015 august 2015 iulie 2015 lun mar mie j vin s d 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 ...
|