Meta tags:
Headings (most frequently used words):
la, de, în, din, și, pentru, baia, 2026, mare, maramureș, să, olimpiada, concursul, un, cookie, vor, echipa, pe, cupa, dance, nou, cs, premiați, step, elevi, profesionale, ceva, gata, ne, istorică, borșa, școlile, se, aproape, arhive, zilnice, 23, martie, consent, preferences, evitați, scurtătura, chechiș, câteva, zile, donație, potabilizarea, apei, dragomirești, șantierele, bilanț, liberalii, mărească, dansatorii, sighet, podium, art, sport, team, câștigă, duelul, old, boys, cu, atletic, aur, argint, bronz, galactic, misiune, grea, terenul, campioanei, gloria, bistrița, inovație, sustenabilitate, sprie, robotică, cyber, liceeni, colegiul, economic, nicolae, titulescu, ziua, europeană, 100, ore, astronomie, călătorie, digitală, prin, univers, cn, loc, joacă, grădinița, by, școli, premii, acordate, naţional, fair, play, şi, comuniune, familia, prima, mea, conferința, fiecare, poate, face, biblioteca, județeană, recomandare, lectură, compartimentul, multiculturalia, expoziţie, despre, foametea, 1946, 1947, târnosirea, bisericii, mogoșești, bursa, suportabilității, naționale, mondiale, implozie, sindromul, dunning, kruger, efectul, său, devastator, românia, sua, hai, crucim, pic, împreună, orele, istorie, diavolul, costumul, gol, rivulus, dominarum, desemnat, câștigătorii, asociația, pirita, children, împlinit, ani, înființare, investiție, baza, salvamont, învățământul, liceal, dual, va, înlocui, anul, școlar, 2027, trupa, everybody, knows, alătură, proiectului, am, prieten, autist, alte, zeci, stații, încărcare, electrică, fi, amplasate, lucrări, avansate, pasajul, clubul, văcarilor, 300, inimi, salvate, timp, maraton, al, bucuriei, cadrul, învățare, toți, prezență, rusească, 17, ruși, lipoveni, monumente, urme, memorie, dacă, dvs, înțelegeți, traduceți, nouă, sinagoga, seini, restaurat, invitate, înscrie, sanitarii, pricepuți, sfânta, liturghie, arhierească, mănăstirea, bârsana, intervenție, chirurgicală, lucaciștii, formează, cel, mai, numeros, lot, calificat, națională, matematică, pasionați, antreprenoriat, implicați, competiția, business, plan, polițiștii, maramureșeni, precizie, disciplină, tragere, rezultate, deosebite, elevii, sigheteni, științele, pământului, două, puncte, după, evoluție, neconcludentă,
Text of the page (most frequently used words):
2026 (41), #martie (37), din (25), pentru (17), mai (16), octombrie (13), 2018 (13), 2021 (13), 2025 (13), iulie (12), august (12), septembrie (12), 2016 (12), aprilie (12), 2017 (12), 2019 (12), 2020 (12), 2022 (12), 2023 (12), 2024 (12), baia (11), mare (11), noiembrie (11), decembrie (11), ianuarie (11), februarie (11), iunie (11), maramureș (11), cookie (8), 2015 (7), graiul (7), editorial (7), opinii (7), cultură (7), religie (7), educaţie (7), tineret (7), publicitate (6), ana (6), maria (6), hojda (6), cadrul (5), elevii (5), camelia (5), tocaci (5), care (5), este (5), fost (5), școlile (5), alte (5), sport (5), actualitatea (5), preferences (4), prin (4), maramureșului (4), olimpiada (4), concursul (4), elevi (4), borșa (4), nou (4), asociația (4), ani (4), sporturi (4), tot (3), the (3), essential (3), are (3), maramureşului (3), județul (3), ale (3), electrice (3), două (3), obținut (3), după (3), rezultate (3), județeană (3), competiția (3), acest (3), loc (3), bârsana (3), liceal (3), românia (3), aproape (3), ciprian (3), vancea (3), nouă (3), proiectului (3), timp (3), clubul (3), stații (3), încărcare (3), vor (3), anul (3), învățământul (3), profesionale (3), pirita (3), cupa (3), rivulus (3), dominarum (3), handbal (3), fotbal (3), politică (3), opens (2), new (2), window (2), powered (2), and (2), close (2), accept (2), consent (2), dvs (2), site (2), nostru (2), abonamente (2), agenţia (2), ofertă (2), redacţia (2), arhive (2), zilnice (2), locuri (2), dar (2), europeană (2), euro (2), privind (2), bursa (2), hai (2), crucim (2), pic (2), împreună (2), istorie (2), șantierele (2), bilanț (2), minaur (2), csm (2), târgu (2), jiu (2), puncte (2), cosmin (2), filip (2), colegiul (2), național (2), deosebite (2), științele (2), pământului (2), etapa (2), premiul (2), raul (2), clasa (2), polițiștii (2), județean (2), tragere (2), participanților (2), business (2), plan (2), eveniment (2), pasionați (2), antreprenoriat (2), inovație (2), calificat (2), națională (2), naționale (2), matematică (2), avut (2), intervenție (2), prima (2), istorică (2), sfânta (2), liturghie (2), arhierească (2), mănăstirea (2), sanitarii (2), pricepuți (2), sănătate (2), invită (2), înscrie (2), lucrările (2), ajuns (2), execuție (2), valoare (2), asemenea (2), astfel (2), gata (2), sua (2), curând (2), alexandru (2), ruja (2), ceva (2), maramureșul (2), conform (2), dezvoltarea (2), învățare (2), toți (2), maraton (2), bucuriei (2), 300 (2), pacienți (2), pasajul (2), văcarilor (2), cele (2), face (2), amplasate (2), ziua (2), prieten (2), autist (2), începând (2), alătură (2), școlar (2), 2027 (2), dual (2), direct (2), salvamont (2), unui (2), această (2), children (2), împlinit (2), înființare (2), premiați (2), step (2), echipa (2), dance (2), volei (2), rugby (2), toate (2), liber (2), social (2), sănătatea (2), ordinea (2), economie (2), agricultură (2), save, days, this, used, store, user, duration, description, name, cookies, enable, basic, functions, necessary, for, proper, function, website, toggle, manage, your, below, refuz, preferinte, folosim, uri, îmbunătăți, experiența, utilizarea, ului, sunteți, acord, urile, copyright, realizat, eci68sal, delia, tepei, vasile, iluţ, editor, srl, 1221, 0137, contactaţi, consiliul, administrație, curs, valutar, bnr, vin, mie, mar, lun, muncă, vânzările, totale, mercedes, scad, livrările, vehicule, creştere, record, energia, problemă, perspectivă, centrelor, date, comisia, intenţionează, taxeze, giganţii, americani, tehnologie, leul, cade, mult, faţa, estimează, analiştii, avertismentele, fmi, legate, inteligenţa, artificială, economia, globală, start, nation, începe, semnarea, contractelor, finanțare, 140, beneficiari, epure, tanta, andro, simplu, dramatic, uitate, pierdută, șanse, ratate, obiective, turistice, alex, mda, comentarii, recente, find, facebook, pagina, fetele, confruntarea, acasă, rundei, ligii, florilor, prestație, puțin, reușită, băimărencele, evoluție, neconcludentă, dragoș, vodă, sighetu, marmației, interdisciplinară, aceștia, următoarele, covrig, lea, tudor, boboșan, sigheteni, inspectoratului, poliție, demonstrat, finalul, săptămânii, precedente, profesionalismul, pregătirea, continuă, sunt, esențiale, activitatea, lor, participând, concurs, organizat, nivelul, instituției, pus, încercare, abilitățile, concentrarea, stăpânirea, maramureșeni, precizie, disciplină, eurohotel, desfășurat, faza, competiției, reunește, anual, unitățile, învățământ, județului, firmei, exercițiu, revoire, domeniul, activitate, caen, 1071, fabricarea, produselor, implicați, dovedește, prielnic, matematica, maramureșeană, deoarece, cei, gimnaziu, liceu, olimpiadei, propulsat, locul, patru, țară, lucaciștii, formează, cel, numeros, lot, spitalul, recuperare, premieră, istoria, unității, medicale, vorba, apendicectomie, laparoscopică, posibilă, datorită, performanței, doctorilor, chirurgi, popa, vitalie, țui, ion, pun, accent, calitatea, actului, medical, recomandările, chirurgicală, duminică, preasfințitul, părinte, iustin, episcopul, sătmarului, oficiat, altarul, vară, mănăstirii, rostit, cuvânt, învățătură, soborul, celor, sfinți, apostoli, voievodal, așezământ, profund, duhovnicesc, singurul, program, educație, prim, ajutor, ciclul, gimnazial, crucea, roșie, română, filiala, competiție, până, finele, lunii, oferă, programe, invitate, reabilitare, modernizare, sinagogii, într, stadiu, avansat, fațadele, exterioare, restaurate, parte, fiind, păstrate, puse, elementele, arhitecturale, originale, clădirii, interior, spațiul, principal, complet, amenajat, sinagoga, seini, restaurat, liderul, planetei, drept, exemplu, președinte, venezuelei, groenlandei, șah, iranului, presidente, cubei, zice, așa, învins, doua, vom, învinge, treia, trimiteți, nave, strâmtoarea, ormuz, patra, nato, dacă, înțelegeți, traduceți, binecunoscut, faptul, moment, relație, prietenie, rusia, vreodată, interesează, prezența, rusă, aici, acum, peste, veacuri, oficial, recensământului, doar, persoane, declarat, prezență, rusească, ruși, lipoveni, monumente, urme, memorie, pași, importanți, viitorul, copiilor, literației, timpurii, ultimele, săptămâni, adevărat, planificării, corecte, noastre, pilot, parcurs, drum, plin, aproximativ, beneficiat, stenturi, decontate, casa, asigurări, cas, primit, șansa, viață, exact, perioada, 294, județ, beneficiarii, unor, proceduri, gratuite, dilatare, inimi, salvate, grad, avansează, condiții, bune, anunță, autoritățile, șantierul, unul, complex, având, multe, componente, atât, infrastructură, cât, suprastructură, lângă, accesele, lucrări, avansate, pas, important, spre, mobilitatea, verde, continuând, infrastructurii, reîncărcarea, automobilelor, asta, crearea, noi, publice, autovehiculelor, prezent, municipiu, există, iar, proiect, zeci, electrică, treilea, consecutiv, prietenii, unicornilor, celebrează, internațională, conștientizare, autismului, printr, concert, caritabil, marca, evenimentul, avea, vineri, restaurant, gran, gala, ora, acesta, trupa, everybody, knows, tehnologic, reorganizează, metodologiei, organizarea, funcționarea, accesul, filiera, tehnologică, dispar, structură, separată, integrate, liceele, tehnologice, duale, presupune, pregătire, practică, realizată, înlocui, urmează, fie, ridicată, bază, standarde, moderne, proiectul, milioane, prevede, construirea, trei, clădiri, zona, montană, refugiu, montan, centru, operativ, spațiu, modern, vizitatori, investiție, baza, când, implică, sprijinul, comunității, informale, ocazie, responsabilii, asociației, cetățenii, alăture, campaniei, dreptul, școală, sala, liceului, németh, lászló, găzduit, cea, xiii, ediție, concursului, orientare, indoor, devenit, deja, tradiție, rândul, pasionaților, acestui, organizată, sportivă, maratin, desemnat, câștigătorii, diavolul, costumul, gol, orele, sindromul, dunning, kruger, efectul, său, devastator, suportabilității, mondiale, implozie, târnosirea, bisericii, mogoșești, expoziţie, despre, foametea, 1946, 1947, recomandare, lectură, compartimentul, multiculturalia, conferința, fiecare, poate, biblioteca, premii, acordate, naţional, fair, play, comuniune, familia, mea, școli, joacă, grădinița, 100, ore, astronomie, călătorie, digitală, univers, liceeni, economic, nicolae, titulescu, sustenabilitate, sprie, robotică, cyber, misiune, grea, terenul, campioanei, gloria, bistrița, aur, argint, bronz, galactic, team, câștigă, duelul, old, boys, atletic, dansatorii, sighet, podium, art, liberalii, mărească, donație, potabilizarea, apei, dragomirești, evitați, scurtătura, chechiș, câteva, zile, joi, închideţi,
Text of the page (random words):
din ciclul gimnazial și liceal din românia crucea roșie română filiala maramureș invită școlile și elevii să se înscrie în competiție până la finele lunii martie concursul oferă participanților programe sfânta liturghie arhierească la mănăstirea bârsana graiul maramureşului 23 martie 2026 0 duminică 22 martie 2026 preasfințitul părinte iustin episcopul maramureșului și sătmarului a oficiat sfânta liturghie arhierească pe altarul de vară al mănăstirii bârsana și a rostit cuvânt de învățătură mănăstirea soborul celor 12 sfinți apostoli de la bârsana maramureșului voievodal este un așezământ profund duhovnicesc intervenție chirurgicală istorică la borșa ana maria hojda 23 martie 2026 0 la spitalul de recuperare borșa a avut loc o intervenție în premieră pentru istoria unității medicale este vorba de prima apendicectomie laparoscopică care a fost posibilă datorită performanței doctorilor chirurgi popa vitalie și țui ion care pun accent pe calitatea actului medical și pe recomandările lucaciștii formează cel mai numeros lot calificat la olimpiada națională de matematică camelia tocaci 23 martie 2026 0 2026 se dovedește a fi un an prielnic pentru matematica maramureșeană deoarece cei 27 de elevi de gimnaziu și liceu care s au calificat la etapa națională a olimpiadei naționale de matematică din acest an au propulsat județul maramureș pe locul patru pe țară după elevi pasionați de antreprenoriat implicați în competiția business plan 2026 camelia tocaci 23 martie 2026 0 la eurohotel baia mare s a desfășurat faza județeană a competiției business plan eveniment care reunește anual elevi pasionați de antreprenoriat și inovație din unitățile de învățământ ale județului elevii din cadrul firmei de exercițiu revoire cu domeniul de activitate caen 1071 fabricarea produselor polițiștii maramureșeni precizie și disciplină la concursul de tragere graiul maramureşului 23 martie 2026 0 polițiștii din cadrul inspectoratului de poliție județean maramureș au demonstrat la finalul săptămânii precedente că profesionalismul și pregătirea continuă sunt esențiale în activitatea lor participând la un concurs de tragere organizat la nivelul instituției competiția a pus la încercare abilitățile participanților concentrarea și stăpânirea de rezultate deosebite pentru elevii sigheteni la olimpiada științele pământului camelia tocaci 23 martie 2026 0 elevii de la colegiul național dragoș vodă din sighetu marmației au obținut rezultate deosebite la olimpiada interdisciplinară științele pământului etapa județeană aceștia au obținut următoarele rezultate premiul i raul covrig clasa a xi a a premiul al ii lea tudor boboșan clasa a xi a d raul două puncte după o evoluție neconcludentă cosmin filip 23 martie 2026 0 cs minaur baia mare csm târgu jiu 25 23 16 15 două puncte au obținut fetele de la cs minaur din confruntarea de acasă cu csm târgu jiu 25 23 16 15 din cadrul rundei 18 a ligii florilor după o prestație mai puțin reușită băimărencele 1 2 pagina 1 din 2 find us on facebook comentarii recente mda la șantierele din baia mare la bilanț alex la simplu dramatic locuri uitate istorie pierdută șanse ratate de obiective turistice andro id la hai să ne crucim un pic împreună epure tanta la start up nation începe semnarea contractelor de finanțare pentru 3 140 de beneficiari bursa ro avertismentele fmi legate de inteligenţa artificială privind economia globală leul cade tot mai mult în faţa euro ce estimează analiştii comisia europeană intenţionează să taxeze giganţii americani din tehnologie energia problemă de perspectivă a centrelor de date ai vânzările totale ale mercedes scad dar livrările de vehicule electrice au o creştere record locuri de muncă județul maramureș arhive zilnice martie 2026 octombrie 2026 septembrie 2026 august 2026 iulie 2026 iunie 2026 mai 2026 aprilie 2026 martie 2026 februarie 2026 ianuarie 2026 decembrie 2025 noiembrie 2025 octombrie 2025 septembrie 2025 august 2025 iulie 2025 iunie 2025 mai 2025 aprilie 2025 martie 2025 februarie 2025 ianuarie 2025 decembrie 2024 noiembrie 2024 octombrie 2024 septembrie 2024 august 2024 iulie 2024 iunie 2024 mai 2024 aprilie 2024 martie 2024 februarie 2024 ianuarie 2024 decembrie 2023 noiembrie 2023 octombrie 2023 septembrie 2023 august 2023 iulie 2023 iunie 2023 mai 2023 aprilie 2023 martie 2023 februarie 2023 ianuarie 2023 decembrie 2022 noiembrie 2022 octombrie 2022 septembrie 2022 august 2022 iulie 2022 iunie 2022 mai 2022 aprilie 2022 martie 2022 februarie 2022 ianuarie 2022 decembrie 2021 noiembrie 2021 octombrie 2021 septembrie 2021 august 2021 iulie 2021 iunie 2021 mai 2021 aprilie 2021 martie 2021 februarie 2021 ianuarie 2021 decembrie 2020 noiembrie 2020 octombrie 2020 septembrie 2020 august 2020 iulie 2020 iunie 2020 mai 2020 aprilie 2020 martie 2020 februarie 2020 ianuarie 2020 decembrie 2019 noiembrie 2019 octombrie 2019 septembrie 2019 august 2019 iulie 2019 iunie 2019 mai 2019 aprilie 2019 martie 2019 februarie 2019 ianuarie 2019 decembrie 2018 noiembrie 2018 octombrie 2018 septembrie 2018 august 2018 iulie 2018 iunie 2018 mai 2018 aprilie 2018 martie 2018 februarie 2018 ianuarie 2018 decembrie 2017 noiembrie 2017 octombrie 2017 septembrie 2017 august 2017 iulie 2017 iunie 2017 mai 2017 aprilie 2017 martie 2017 februarie 2017 ianuarie 2017 decembrie 2016 noiembrie 2016 octombrie 2016 septembrie 2016 august 2016 iulie 2016 iunie 2016 mai 2016 aprilie 2016 martie 2016 februarie 2016 ianuarie 2016 decembrie 2015 noiembrie 2015 octombrie 2015 septembrie 2015 august 2015 iulie 2015 lun mar mie j vin s d 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 2...
|