Meta tags:
author= Stan Lucian;
Headings (most frequently used words):
de, pe, pentru, în, stai, sigur, net, românia, și, radio, online, campaniei, din, evenimente, rândul, este, mai, sunt, la, părinții, hărțuirii, al, se, că, ministrul, economiei, radu, bălănean, rețelele, sociale, produc, proporție, covârșitoare, modificare, realității, ascultă, târgu, mureș, live, ultima, oră, două, noi, cadrul, dedicate, educației, media, combaterii, dezinformării, tinerilor, siguranța, internet, deficitară, cei, comozi, nu, timpul, petrecut, fața, ecranelor, cel, important, ci, scopul, tot, mulți, minori, hărțuiți, cauza, mesajelor, erotice, frica, rata, fomo, libertatea, alege, viața, reală, jomo, rolul, familiei, era, digitală, 70, dintre, adolescenți, consideră, principalul, sprijin, împotriva, iluziile, lumii, digitale, demascate, polițiști, combaterea, apelul, oficial, preşedintei, parlamentului, european, demersul, conștientizare, plâng, mediul, nereglementat, minorii, semnal, alarmă, susținere, instituțională, după, prima, săptămână, lipsa, educație, motivul, care, unii, copii, folosiți, astăzi, tehnologie, caută, programul, rabla, tractoare, promisiune, fără, acoperire, speră, va, găsi, soluție, repornirea, azomureș, dezbatere, despre, prevenirea, gestionarea, situațiilor, consum, substanțe, psihoactive, elevilor, zboruri, anulate, ruta, sibiu, münchen, provocările, externe, ar, putea, fi, oportunitate, turismul, iranul, declarat, strâmtoarea, ormuz, complet, deschisă, restul, armistițiului, rețeaua, regională, proiecte, editoriale, agenţie, presă, concerte, instituţii, publice,
Text of the page (most frequently used words):
radio (40), românia (39), net (31), stai (30), sigur (30), pentru (21), sunt (15), 2026 (14), care (14), mai (14), din (13), martie (12), este (11), #campaniei (10), online (9), #rândul (8), asupra (6), media (6), radu (6), bălănean (6), astăzi (5), părinții (5), rețelele (5), sociale (5), dintre (5), cadrul (5), tinerilor (5), social (5), evenimente (4), rádió (4), románia (4), târgu (4), mureș (4), copii (4), copiilor (4), hărțuirii (4), tot (4), specialiștii (4), internet (4), ministrul (4), economiei (4), realitatea (4), realității (4), național (3), live (3), motivul (3), consideră (3), mulți (3), luni (3), prima (3), săptămână (3), atenția (3), marți (3), conștientizare (3), digitală (3), joi (3), timpul (3), petrecut (3), fața (3), ecranelor (3), cel (3), important (3), scopul (3), declarat (3), două (3), share (3), iar (3), deci (3), aceste (3), platforme (3), mod (3), ideale (3), spune (3), informațiile (3), modele (3), produc (3), proporție (3), covârșitoare (3), modificare (3), caută (2), modifică (2), life (2), style (2), sport (2), meteo (2), trafic (2), contact (2), publice (2), româniei (2), politică (2), marosvásárhelyi (2), lipsa (2), educație (2), unii (2), folosiți (2), tehnologie (2), folosesc (2), semnal (2), alarmă (2), susținere (2), instituțională (2), după (2), aduce (2), plâng (2), mediul (2), nereglementat (2), minorii (2), combaterea (2), apelul (2), oficial (2), preşedintei (2), parlamentului (2), european (2), demersul (2), majoră (2), iluziile (2), lumii (2), digitale (2), demascate (2), polițiști (2), prim (2), plan (2), extrem (2), generație (2), rolul (2), familiei (2), era (2), adolescenți (2), principalul (2), sprijin (2), împotriva (2), campania (2), riscurilor (2), frica (2), rata (2), fomo (2), libertatea (2), alege (2), viața (2), reală (2), jomo (2), romania (2), tineri (2), minori (2), hărțuiți (2), cauza (2), mesajelor (2), erotice (2), siguranța (2), deficitară (2), cei (2), comozi (2), chiar (2), noi (2), dedicate (2), educației (2), combaterii (2), dezinformării (2), iranul (2), strâmtoarea (2), ormuz (2), complet (2), deschisă (2), restul (2), armistițiului (2), provocările (2), externe (2), putea (2), oportunitate (2), turismul (2), zboruri (2), anulate (2), ruta (2), sibiu (2), münchen (2), dezbatere (2), despre (2), prevenirea (2), gestionarea (2), situațiilor (2), consum (2), substanțe (2), psihoactive (2), elevilor (2), speră (2), găsi (2), soluție (2), repornirea (2), azomureș (2), programul (2), rabla (2), tractoare (2), promisiune (2), fără (2), acoperire (2), facebook (2), această (2), efectele (2), construite (2), mecanisme (2), dependență (2), socială (2), prin (2), sănătății (2), psihoterapeutul (2), spun (2), influenceri (2), exprimă (2), doar (2), adulților (2), deoarece (2), creatorii (2), urmărește (2), str, general, berthelot, 010165, bucureşti, setările, ştiri, informatii, legislatie, frecvenţe, misiune, consiliul, audiovizualului, camera, deputaților, senat, parlamentul, guvernul, administrația, prezidențială, societatea, română, radiodifuziune, instituţii, sala, orchestre, coruri, concerte, rador, agenţie, presă, work, and, ambasadorii, științei, nota, aleg, regional, știrile, războiului, românească, arhiva, editura, casa, târgul, carte, gaudeamus, conviețuiri, proiecte, editoriale, vacanța, kolozsvári, bukaresti, timișoara, reșița, iași, oltenia, craiova, constanța, cluj, bucurești, brașov, rețeaua, regională, eteatru, teatrul, radiofonic, chișinău, florian, pittiş, internațional, muzical, cultural, antena, satelor, actualitaţi, radioromania, simona, ciff, psiholog, psihoterapeut, ziua, azi, tehnologia, scopuri, bine, debutul, naționale, publicului, date, preliminare, accesul, necontrolat, una, cele, mari, provocări, nemulțumiți, violența, gen, încetat, fie, fenomen, izolat, devenind, problemă, societală, subminează, demnitatea, umană, aducem, subiect, actual, tânăra, continuă, editorială, demers, dedicat, conștientizării, cibernetice, bucuresti, schimbare, vitală, perspectivă, vineri, directoratului, securitate, cibernetică, instituția, are, misiunea, proteja, infrastructurile, critice, spațiul, conf, univ, psihologie, otilia, todor, vocea, atenționează, siguranței, domeniu, folosit, către, procesul, educațional, aceștia, susține, organizarea, componentă, educațională, miercuri, aprilie, multe, ultima, oră, whatsapp, autor, cristina, bulbescu, derulează, lună, consumului, iresponsabil, adolescenților, utilizare, frecventă, asociată, niveluri, ridicate, tristețe, bullying, punct, vedere, clinic, vizibile, anxietate, depresie, tulburări, somn, iritabilitate, scăderea, capacității, concentrare, epuizare, psihică, risc, suicidal, lucrurile, devin, grave, problema, modul, tiktok, instagram, snapchat, acestea, funcționează, psihologice, recompense, rapide, validare, like, uri, notificări, constante, flux, infinit, conținut, mențin, compulsiv, tinerii, numai, preferă, emoțiile, imaginea, perfectă, prezentate, persoanele, contrast, aici, vin, nocive, fizice, mentale, similare, dependența, droguri, algoritmii, acestor, favorizează, conținutul, provoacă, emoții, puternice, precum, frică, furie, sau, conflict, false, până, susceptibile, distribuite, decât, reale, studiile, organizației, mondiale, studiu, unesco, peste, verifică, înainte, distribui, riscurile, merg, departe, avertizează, raportarea, întotdeauna, ideal, spuneți, câte, profilurile, știți, fiecare, realitate, dorită, atunci, ceilalți, raportează, acele, ajutorul, ului, îmbunătățesc, venim, suficient, influencerii, vulnerabilitatea, fel, mare, merge, emoție, rațiune, uitați, ultimii, trei, ani, crescut, exponențial, numărul, inflencerilor, adulți, există, nouă, strălucesc, copertele, revistelor, postează, însă, reali, atrag, inteligența, artificială, crea, special, public, formă, distorsionata, ghidați, beneficiile, financiare, pot, obține, numeroasele, vizualizări, specializat, programe, cognitive, neuroștiințe, aplicate, târgumureșean, atrage, pericolului, produce, dar, egală, măsură, publicat, actualizat, stan, lucian, foto, getty, images, via, afp, pagină, ascultă, canalul, nostru, youtube, video, lumea, părerea, podcast, program, international, eveniment, cultură, educaţie, economic, sănătate, justitie, politic, administraţie, campanii, știri, rumänien, neumarkt, targu, mures,
Text of the page (random words):
radu bălănean rețelele sociale produc în proporție covârșitoare o modificare a realității radio romania targu mures radio românia târgu mureș marosvásárhelyi rádió románia radio rumänien neumarkt știri campanii administraţie social politic justitie sănătate economic cultură educaţie eveniment international program podcast părerea ta lumea copiilor meteo trafic sport life style video live urmărește ne pe facebook canalul nostru de youtube urmărește ne pe x ascultă radio românia târgu mureș live prima pagină stai sigur pe net radu bălănean rețelele sociale produc în proporție covârșitoare o modificare a realității radu bălănean rețelele sociale produc în proporție covârșitoare o modificare a realității foto getty images via afp publicat de stan lucian 19 martie 2026 16 19 actualizat 19 martie 2026 18 55 specializat în programe cognitive și neuroștiințe aplicate psihoterapeutul târgumureșean radu bălănean atrage atenția asupra pericolului pe care îl produce social media nu doar asupra tinerilor și copiilor dar în egală măsură și asupra adulților astăzi există o generație nouă de tineri modele și influenceri care strălucesc pe copertele revistelor și postează pe rețelele sociale ei însă nu sunt reali atrag atenția specialiștii deoarece creatorii folosesc inteligența artificială pentru a crea modele ideale sunt special construite pentru public și sunt o formă distorsionata a realității deoarece creatorii sunt ghidați de beneficiile financiare pe care le pot obține din numeroasele vizualizări spune radu bălănean raportarea este întotdeauna la un mod ideal spuneți mi câte dintre profilurile din media social știți care exprimă realitatea fiecare exprimă o realitate dorită și atunci ceilalți se raportează la acele modele ideale iar astăzi cu ajutorul ai ului le și îmbunătățesc deci nu venim în contact suficient cu realitatea influencerii nu mai sunt doar în rândul tinerilor ei sunt și în rândul adulților și vulnerabilitatea este la fel de mare pentru că merge pe emoție nu pe rațiune uitați vă că în ultimii trei ani a crescut în mod exponențial numărul inflencerilor adulți riscurile social media merg și mai departe spun specialiștii care avertizează că prin aceste platforme se modifică și realitatea socială și politică un studiu unesco spune că peste 70 dintre influenceri nu verifică informațiile înainte de a le distribui algoritmii acestor platforme favorizează conținutul care provoacă emoții puternice precum frică furie sau conflict iar informațiile false sunt cu până la 70 mai susceptibile de a fi distribuite decât informațiile reale spun studiile organizației mondiale a sănătății este și motivul pentru care tinerii și nu numai preferă emoțiile și imaginea perfectă prezentate de persoanele ideale de pe internet în contrast cu realitatea de aici vin și efectele extrem de nocive asupra sănătății fizice și mentale asupra tinerilor care sunt similare cu dependența de droguri mai spune psihoterapeutul radu bălănean această utilizare frecventă este asociată cu niveluri mai ridicate de tristețe bullying iar din punct de vedere clinic efectele sunt tot mai vizibile anxietate depresie tulburări de somn iritabilitate scăderea capacității de concentrare epuizare psihică și chiar risc suicidal deci lucrurile devin grave problema majoră este modul în care sunt construite aceste platforme tiktok instagram snapchat acestea funcționează pe mecanisme psihologice de dependență deci recompense rapide validare socială prin like uri notificări constante și flux infinit de conținut aceste mecanisme mențin o dependență în mod compulsiv radio românia derulează în această lună campania stai sigur pe net de conștientizare a riscurilor consumului iresponsabil de internet și social media în rândul copiilor și adolescenților autor cristina bulbescu share pe facebook share pe whatsapp share pe x ultima oră ministrul economiei programul rabla pentru tractoare o promisiune fără acoperire ministrul economiei programul rabla pentru tractoare o promisiune fără acoperire ministrul economiei speră că se va găsi o soluție pentru repornirea azomureș ministrul economiei speră că se va găsi o soluție pentru repornirea azomureș dezbatere despre prevenirea și gestionarea situațiilor de consum de substanțe psihoactive în rândul elevilor dezbatere despre prevenirea și gestionarea situațiilor de consum de substanțe psihoactive în rândul elevilor zboruri anulate pe ruta sibiu münchen zboruri anulate pe ruta sibiu münchen provocările externe ar putea fi o oportunitate pentru turismul din românia provocările externe ar putea fi o oportunitate pentru turismul din românia iranul a declarat strâmtoarea ormuz complet deschisă pentru restul armistițiului iranul a declarat strâmtoarea ormuz complet deschisă pentru restul armistițiului mai multe stai sigur pe net miercuri 15 aprilie 2026 12 43 două noi evenimente în cadrul campaniei stai sigur pe net dedicate educației media și combaterii dezinformării în rândul tinerilor în cadrul campaniei stai sigur pe net radio românia susține organizarea a două evenimente cu componentă educațională și de două noi evenimente în cadrul campaniei stai sigur pe net dedicate educației media și combaterii dezinformării în rândul tinerilor stai sigur pe net marți 24 martie 2026 15 18 siguranța pe internet deficitară pentru cei comozi specialiștii it atenționează asupra siguranței online domeniu tot mai folosit chiar și de către copii în procesul educațional aceștia siguranța pe internet deficitară pentru cei comozi stai sigur pe net joi 19 martie 2026 17 45 nu timpul petrecut în fața ecranelor este cel mai important ci scopul nu timpul petrecut în fața ecranelor este cel mai important ci scopul a declarat conf univ dr în psihologie otilia todor la vocea nu timpul petrecut în fața ecranelor este cel mai important ci scopul stai sigur pe net luni 16 martie 2026 12 31 stai sigur pe net tot mai mulți minori sunt hărțuiți online din cauza mesajelor erotice specialiștii directoratului național de securitate cibernetică instituția care are misiunea de a proteja infrastructurile critice din spațiul stai sigur pe net tot mai mulți minori sunt hărțuiți online din cauza mesajelor erotice stai sigur pe net vineri 13 martie 2026 13 22 stai sigur pe net de la frica de a rata fomo la libertatea de a alege viața reală jomo în cadrul campaniei radio romania stai sigur pe net bucuresti fm aduce în prim plan o schimbare vitală de perspectivă pentru tineri stai sigur pe net de la frica de a rata fomo la libertatea de a alege viața reală jomo stai sigur pe net joi 12 martie 2026 17 56 rolul familiei în era digitală 70 dintre adolescenți consideră părinții principalul sprijin împotriva hărțuirii online radio românia continuă campania editorială stai sigur pe net un demers dedicat conștientizării riscurilor cibernetice în rândul rolul familiei în era digitală 70 dintre adolescenți consideră părinții principalul sprijin împotriva hărțuirii online stai sigur pe net joi 12 martie 2026 14 56 iluziile lumii digitale demascate de polițiști în cadrul campaniei radio românia stai sigur pe net aducem în prim plan astăzi un subiect extrem de actual pentru tânăra generație iluziile lumii digitale demascate de polițiști stai sigur pe net marți 10 martie 2026 14 35 combaterea hărțuirii online apelul oficial al preşedintei parlamentului european și demersul de conștientizare al campaniei radio românia stai sigur pe net violența digitală de gen a încetat să fie un fenomen izolat devenind o problemă societală majoră care subminează demnitatea umană și combaterea hărțuirii online apelul oficial al preşedintei parlamentului european și demersul de conștientizare al campaniei radio românia stai sigur pe net stai sigur pe net marți 10 martie 2026 11 36 stai sigur pe net părinții se plâng că mediul online este nereglementat pentru minorii din românia accesul necontrolat al copiilor la rețelele sociale este una dintre cele mai mari provocări pentru părinții din românia care sunt nemulțumiți stai sigur pe net părinții se plâng că mediul online este nereglementat pentru minorii din românia stai sigur pe net luni 9 martie 2026 17 32 radio românia semnal de alarmă și susținere instituțională după prima săptămână a campaniei stai sigur pe net la o săptămână de la debutul campaniei naționale stai sigur pe net radio românia aduce în atenția publicului date preliminare radio românia semnal de alarmă și susținere instituțională după prima săptămână a campaniei stai sigur pe net stai sigur pe net luni 9 martie 2026 12 30 lipsa de educație e motivul pentru care unii copii sunt folosiți astăzi de tehnologie simona ciff psiholog și psihoterapeut din târgu mureș consideră că mulți copii din ziua de azi nu folosesc tehnologia în scopuri bine lipsa de educație e motivul pentru care unii copii sunt folosiți astăzi de tehnologie radio radioromania ro radio românia actualitaţi radio antena satelor radio românia cultural radio românia muzical radio românia internațional radio românia 3 net florian pittiş radio românia chișinău teatrul național radiofonic eteatru ro rețeaua regională radio românia brașov fm radio românia bucurești fm radio românia cluj radio românia constanța radio românia oltenia craiova radio românia iași radio românia reșița radio românia târgu mureș radio românia timișoara bukaresti rádió románia kolozsvári rádió románia marosvásárhelyi rádió románia radio vacanța proiecte editoriale conviețuiri târgul de carte gaudeamus radio românia editura casa radio arhiva radio românia politică românească știrile războiului radio românia regional eu aleg românia românia de nota 10 ambasadorii științei work and live agenţie de presă rador radio românia concerte și evenimente sala radio orchestre și coruri instituţii publice societatea română de radiodifuziune administrația prezidențială guvernul româniei parlamentul româniei senat camera deputaților consiliul național al audiovizualului misiune frecvenţe legislatie informatii publice contact ştiri meteo trafic sport life style radio modifică setările radio românia 2026 str general berthelot nr 60 64 ro 010165 bucureşti românia caută caută
|